Istoria Islamului

Razboiul israeliano-palestinian

2010-09-20T15:19:00.000-07:00

1517-1917	Palestina este parte a Imperiului Otoman
1897	Primul congres al evreilor are loc la Bresle, Elveţia, şi se întocmeşte un program de colonizare al Palestinei de către evrei
1906	Congresul evreilor decide ca ţara evreilor să ia fiinţă în Palestina
1845-1914	Numărul evreilor din Palestina creşte de la 12.000 la 85.000
1916	În urma pactului Sykes-Picot dintre Franţa şi Marea Britanie, Siria şi Libanul revin Franţei, Iordania şi Irakul revin Marii Britanii, iar Palestina urmează a fi internaţionalizată
1917	Guvernul Britanic emite declaraţia de la Balfour prin care promite evreilor înfiinţarea unui stat al lor pe teritoriul Palestinei
1922	Palestina intră efectiv în administrarea Marii Britanii
1947	Marea Britanie ia hotărârea de a se retrage din Palestina; ONU propune înfiinţarea a două state (unul evreiesc şi altul palestinian), iar Ierusalimul să devină zonă internaţională sub jurisdicţie ONU
1947	Palestinienii potestează împotriva împărţirii în două state a teritoriului
15.05.1948	Marea Britanie se retrage din Pelestina, iar liderii evreilor iau decizia înfiinţării unui stat evreiesc. În aceeaşi zi armatele Egiptului, Transiordaniei, Siriei, Libanului şi Irakului vin în sprijinul palestinienilor, încercând să evite divizarea Palestinei. Arabii nu reuşesc să împiedice formarea statului Israel. Din cei 800.000 de palestinieni care trăiau în teritoriul deţinut de israelieni înainte de 1948, doar 170.000 mai ramân; restul a emigrat în statele arabe vecine, astfel punându-se capăt majorităţii arabilor în noul stat evreiesc
1965	Este înfiinţată Organizaţia de Eliberare a Palestinei
5.06.1967	Israelul atacă Egiptul, Siria şi Iordania simultan. Războiul se termină 5 zile mai târziu cu victoria Israelului, care ocupă Peninsula Sinai, Ierusalimul de Est, Inălţimile Golan şi Cisiordania
6.10.1973	Egiptul şi Siria pornesc război împotriva Israelului cu scopul de a recâştiga teritoriile pierdute în `67. Henry Kissinger, secretarul de stat al SUA, reuşeşte să obţină o încetare a focului din partea beligeranţilor.
1987	Odată cu începerea intifadei, relaţiile dintre Israel şi palestinieni intră într-o nouă fază. Au loc o serie de revolte palestiniene în teritoriile israeliene ce includ demonstraţii, greve şi aruncări de pietre asupra soldaţilor israelieni
1993	Este semnat pactul de încetare a focului între primul ministru israelian, Yitzhak Rabin, şi preşedintele Organizaţiei de eliberare a Palestinei, Yasser Arafat. Prin acest pact Israelul accepta o conducere independentă a palestinienilor
10.1995	Yitzhak Rabin, primul ministru al Israelului, este asasinat de către un suporter al extremei dreapta din Israel
2003	Mahmoud Abbas devine primul ministru al palestinienilor
21.03.2004	Asasinarea şaihului Ahmad Yassin, fondatorul Hamas
11.2004	Moartea şi funeraliile liderului palestinian Yasser Arafat
25.01.2006	Hamas câştigă alegerile legislative în Gaza
24.06.2006	Israelul provoacă militanţii din Gaza prin arestarea a membri dintre ei: Osama şi Mustafa Muamar
25.06.2006	Palestinienii ripostează şi ucid 2 soldaţi israelieni şi răpesc un al treilea, pe Gilad Shalit. Israelul profită şi sub pretextul eliberării lui Gilad Shalit, aceştia lansează o nouă operaţiune în Gaza. Palestinienii protestează spunând că această operaţiune are ca obiectiv destabilizarea noului guvern Hamas.
29.05.2006	Israelul arestează 64 de oficiali Hamas, din care 8 sunt membri în Guvernul Hamas.
6.09.2006	Gilad Shalit este eliberat prin intermediul mediatorilor din Egipt.
01.11.2006 - 09.11.2006	Masacrul de la Beit Hanoun. Armata israeliană a invadat oraşul Beit Hanoun. După invazie, bilanţul a fost unul cât se poate de tragic: 80 de morţi şi 40 de răniţi din rândurile palestinienilor.

Sursa: www.istoriaislamului.RO

Sheikh Yusuf Al-Qaradawi

2010-09-20T14:57:00.000-07:00

Sheikh-ul Yusuf Al-Qaradawi s-a nascut in 1926 intr-un sat mic din vestul Egiptului. El a memorat Sfantul Coran inainte de a implini varsta de zece ani.

In 1953 a absolvit Facultatea de Fundamente Religioase in cadrul celei mai vechi si renumite universitati islamice, Al-Azhar.

In 1954, Sheikh-ul Al-Qaradawi a primit certificatul de absolvire al Departamentului de Limba Araba unde, din 500 de studenti, el a iesit pe primul loc, dupa care a condus Institutul de Imami la Ministerul Egiptean Waquf. Mai apoi, sheikh-ul Al-Qaradawi a lucrat la Departamentul de Cultura Islamica in cadrul Universitatii Al-Azhar.

In 1961 Yusuf Al-Qaradawi a condus Institutul Religios din capitala Qatar-ului, Doha. In 1973 el a infiintat si condus Departamentul de Cercetari Islamice la Universitatea din Qatar. In acelasi an el si-a sustinut intr-un mod stralucit lucrarea de doctorat intitulata „Az-Zakah wa-Atharuha fi Hall al-Mushkilat al-Ijtima`iyya” (Rolul Zekeat-ului in Solutionarea Problemelor Sociale).

De asemenea Sheikh-ul Yusuf al-Qaradawi a scris cartea „Fiqh uz-Zakat”. Aceasta lucrare a sa este o carte de capatai in problematica zakatului, iar in prezent foloseste ca suport de curs in marile universitati islamice din lume. In aceasta carte zakatul este analizat atat dintr-o perspectiva moderna, cat si din perspectiva celor 4 scoli islamice de jurisprudenta (hanafi, hanbali, maliki si şafi’i). „Fiqh uz-Zakat” a fost tradusa in limba engleza de catre profesorul Monzer Kahf, la cererea Centrului de Cercetare in Economia Islamica (Islamic Economics Research Center) de Universitatea Regele AbdulAziz din Jeddah, Arabia Saudita.

In 1989 Sheikh-ul Yusuf a fondat Centrul de cercetare a traditiei si biografiei Profetului in cadrul Universitatii din Qatar, si a carui rector este si astazi. A fondat Consiliului European de Verdicte Islamice si Cercetare, cu sediul in Dublin, iar din 1997 Sheikh-ul Qaradawi a fost la conducerea lui.

Sheikh-ul Al-Qaradawi este un mare orator, un scriitor proeminent, poet, avocat si cu o expertiza profesionala in diverse domenii ale stiintelor islamice. Sheikh-ul Yusuf Al-Qaradawi este autorul a peste 80 de monografii fundamentale faimoase in toata lumea. Multe din cartile sale au devenit adevarate bestseller-uri ale gandirii islamice moderne. Ele au fost publicate in zeci de randuri si traduse in multe limbi pentru a ajunge peste tot in lume.

Yusuf Al-Qardawi are reputatia unui eminent predicator si savant islamic care nu accepta nici o extrema. In opiniile sale el combina traditiile si timpurile moderne, in acelasi timp punand accent pe perceptia rationala asupra obiectivelor si prioritatilor Shari’ei (Legea Divina), pastrand o armonie intre invariabilitatea islamului si schimbarile aduse de era moderna. Sheikh-ul Al-Qaradawi se inspira din istoria islamului; el coexista cu prezentul si priveste in viitor.

În limba română, până acum au fost traduse două dintre cărţile sale: „Permis si interzis in islam” şi „Statutul femeii in islam”.

Sheikh-ul Yusuf Al-Qaradawi s-a aflat printre savantii care au afirmat despre conflictul din Cecenia ca este intr-adevar Jihad (lupta de dragul islamului). Oricum, este clar pentru musulmanii din Cecenia si pentru musulmanii din toata lumea ca lupta lor impotriva agresorilor rusi este legitima si indreaptatita. Dar fara indoiala fatwa Sheikh-ului Yusuf Al-Qardawi are o mare insemnatate psihologica si politica. Nu este doar o aducere aminte, pentru natiunile musulmane persecutate de rusi, asupra obligatiei lor, dar este si un semnal de alarma pentru musulmanii care mai cauta inca scuze pentru inertia si lasitatea lor prin dezbateri inutile daca sa considere sau nu Jihad in Cecenia.

Insa sheikh-ul Al-Qaradawi este impotriva uciderii nevinovatilor. El a denuntat atacurile impotriva civililor din SUA de la 11 septembrie si a facut apel la musulmanii din intraga lume sa doneze sange pentru victime. El a fost citat spunand: „Inimile noastre sangereaza pentru atacurile care au avut ca tinta World Trade Center, precum si alte institutii din Statele Unite in pofida puternicei noastre opozitii legate de politica americana partinitoare fata de Israel cu privire la frontul militar, politic si economic.”.

Sursa: www.istoriaislamului.RO

Ali ibn Abi Talib

2010-09-20T14:52:00.000-07:00

'Ali ibn Abi Talib (radiy-Allahu 'anhu): Varul si ginerele Profetului (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) si primul copil care a imbratisat Islamul.

- Dorinta ta este ca eu sa raman in urma, impreuna cu femeile si copiii ?

- Oare nu ti-ai dori sa fii pentru mine ceea ce Aaron a reprezentat pentru Moise ? Diferenta este ca dupa mine nu va mai veni nici un alt profet.

Acest scurt dialog dintre Profet (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) si eroul nostru ne ofera imaginea pozitiei privilegiate pe care acesta din urma o avea in ochii Profetului Islamului. El a avut loc chiar inaintea bataliei de la Tabuk, dupa ce eroul nostru a fost desemnat de catre Profet (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) sa administreze viata de zi cu zi a musulmanilor din Medina, timp in care Profetul (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) urma sa se deplaseze cu armata sa la Tabuk (in apropierea granitei nord-vestice).

Aceasta a fost prima data cand 'Ali (radiy-Allahu 'anhu) a fost insarcinat cu o asemenea responsabilitate, prin urmare lipsind de langa Profet (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) la una dintre importantele batalii. Iar ramanerea sa in Medina in timp ce Profetul (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) impreuna cu companionii sai tocmai mergeau la lupta, nu a fost resimtita tocmai usor din moment ce eroul nostru era un luptator de temut. Simtindu-l, Profetul (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) l-a consolat comparandu-i pozitia cu cea a lui Aaron atunci cand Moise l-a indrituit sa ramana cu poporul sau in timpul intalnirii stabilite cu Domnul Sau (a se vedea traducerea Coranului, 7 : 142).

'Ali (radiy-Allahu 'anhu) a fost primul copil care a imbratisat Islamul si, prin urmare, unul dintre primii care l-au urmat pe Profet. Acest lucru a avut loc pe cand avea numai 10 ani, crescand in sanul familiei Profetului (radiy-Allahu 'anhu) deoarece tatal sau, Abu Talib era un om cu o conditie precara. Acesta a fost si motivul pentru care atat fratele lui Abu Talib, Hamza (radiy-Allahu 'anhu), cat si nepotul sau, Profetul (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) l-au ingrijit pe rand. Astfel, eroul nostru a fost norocos pentru ca a fost crescut si educat de catre Profetul insusi (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam).

Cand profetul Muhammed (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) a primit revelatia de la Domnul Sau si a fost indemnat sa raspandeasca mesajul Islamului, asa cum era normal, sotia sa, Khadijah (radiy-Allahu 'anha) si 'Ali au fost primii care l-au urmat. Datorita faptului ca eroul nostru a imbratisat Islamul la o varsta atat de frageda, el s-a numarat printre putinii mekkani care niciodata nu s-au inchinat idolilor, motiv suficient ca, adesea cand este mentionat numele sau, sa se rosteasca formula "Karrama-Llahu wajnahu" (aprox. 'Fie ca Allah sa-i onoreze fata sa'). Chiar se spune despre el ca a fost nascut in interiorul Ka'abei, la 33 de ani dupa nasterea Profetului (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam).

Eroul nostru a fost ales de catre Profet (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) sa doarma in locul sau in noaptea Hijrei (emigrarii la Medina) cu scopul de a-i induce in eroare pe tinerii politeisti care asteptau pe prispa casei sa-l ucida pe Profet, creandu-le astfel impresia ca inca se afla in pat. In tot acest timp, insa, profetul Muhammad (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) deja plecase impreuna cu prietenul sau apropiat si companion, Abu Bakr (radiy-Allahu 'anhu), inspre Medina. De asemenea, 'Ali (radiy-Allahu 'anhu) este cel caruia Profetul (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) i-a incredintat gestiunea catorva afaceri aflate in derulare in Makkah.

Dupa emigrarea la Medina, eroul nostru a fost ales drept 'frate' al Profetului, cand acesta din urma (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) a dispus ca fiecarui musulman rezident in Medina sa-i fie dat in grija un imigrant din Makkah. De asemenea, i-a oferit-o drept sotie pe fiica cea mai iubita, Fatima (radiy-Allahu 'anha). Pe campul de lupta, eroul nostru adesea a fost onorat dandu-i-se steagul oficial al Profetului (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam). Cum deja am mentionat, eroul nostru nu a lipsit din nici o batalie alaturi de Profet (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam), cu exceptia celei de la Tabuk.

Vitejia sa este renumita in istoria Islamului, adaugandu-se altor calitati, precum : stiinta, intelepciunea, evlavia si altele. Toate acestea sunt normale din moment ce a fost crescut de catre Profetul (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) insusi. Cei doi au fost foarte apropiati chiar si pe teren, pe parcursul vietii Profetului (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam), 'Ali (radiy-Allahu 'anhu) fiindu-i vecin apropiat si ginere, ceea ce i-a permis sa invete direct de la sursa. In ceea ce priveste, insa, curajul sau, vom vorbi mai tarziu.

Dupa moartea profetului Muhammed (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam), eroul nostru s-a dovedit a fi un sfetnic sincer si sustinator permanent al tuturor celor trei califi drept-calauziti de dinaintea sa, Abu Bakr, Umar si 'Uthman (radiy-Allahu 'anhuma), oferindu-le consiliere si sprijinindu-i in eforturile de organizare a statului islamic. El chiar i-a oferit-o drept sotie califului 'Umar (radiy-Allahu 'anhu) pe fiica sa, Umm Kulthum (radiy-Allahu 'anha).

Locul special pe care eroul nostru l-a avut in ochii califului 'Umar (radiy-Allahu 'anhu) se poate intrevedea si din alegerea sa dintre sase vechi companioni drept succesor dupa moartea califului.

In timpul califatului lui 'Uthman (radiy-Allahu 'anhu), atunci cand mai multi rebeli au sosit la Medina, eroul nostru a incercat mai intai sa-i opreasca, dupa care si-a trimis pe cei doi fii ai sai mai mari, alaturi de alti prieteni credinciosi si musulmani devotati, sa-l apere pe calif.

Cea mai mare minciuna din istoria Islamului

In conditiile date, este cu adevarat socant pentru orice invatacel sincer al istoriei Islamului sa creada ca poate exista musulmani care sa dea crezare intrigilor tesute de catre evreul 'Abdullah ibn Saba' si acolitii sai in legatura cu un presupus conflict pe care 'Ali (radiy-Allahu 'anhu) l-ar fi avut cu alti companioni ai Profetului (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam), in special cu ceilalti trei califi drept-calauziti, in legatura cu uzurparea dreptului sau la conducerea califatului ! Ceea ce este si mai rau este faptul ca unii asa-numiti musulmani, autodescrisi ca aparatori ai lui 'Ali (radiy-Allahu 'anhu), au pretins ca eroul nostru, barbatul curajului extrem, slujitor al spiritului de dreptate, se temea de acesti califi ! Atunci cum se face ca el a dat in casatorie unuia dintre ei (lui 'Umar - radiy-Allahu 'anhu) pe fiica sa ? Dupa cum stim cu totii astazi, aceasta mare minciuna fabricata de catre evreul 'Abdullah ibn Saba' si impodobita sub actiunea diferitilor factori etnici, in special cei care tin de adoratorii persani ai focului si de cei care au deplans caderea Imperiului Persan sub armatele califului 'Umar, este responsabila de marea scindare a comunitatii de musulmani.

Multi musulmani, cautatori ai sfaturilor religioase sau ai opiniilor oficiale, fac referire la eroul nostru drept conducator al companionilor Profetului (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) si aceasta datorita cunoasterii sale profunde a invataturilor Islamului, dar si datorita intelepciunii sale in aplicarea dreptatii. De fapt, 'Ali (radiy-Allahu 'anhu) a fost ales de catre Profet (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam), in timpul vietii sale, sa-l reprezinte in fata oamenilor din Yemen.

Printre multe alte povestiri care pun in lumina caracterul eroului nostru este si cea care creioneaza disputa dintre el (in calitate de comandant al drept-credinciosilor si sef al statului islamic) si un evreu, cu privire la o armura care ii apartinuse, insa ii fusese luata de catre evreu. Imaginati-va ca insusi califul sa-l cheme pe unul dintre cetateni la resedinta sa pentru a-si disputa un lucru. Si aceasta nu era tot ! Analizand cazul, judecatorul Shuraih a decis in favoarea evreului, deoarece martori din partea eroului nostru nu erau decat copiii sai si slujitorul Rafi'. Si, eroul nostru, ca orice membru cinstit al comunitatii, a acceptat verdictul. Asa cum era normal, aceasta scena l-a impresionat atat de mult pe evreu, incat a anuntat ca doreste sa imbratiseze Islamul, returnand eroului nostru armura pe care si-o insusise in mod incorect. Ali, i-a daruit-o, insa, drept cadou.

Curajul si puterea eroului nostru constituie exemple pentru orice musulman care lupta pe Calea Islamului. Eroul nostru (radiy-Allahu 'anhu) s-a aflat intotdeauna in fruntea armatei musulmane la fiecare batalie la care a luat parte. Atunci cand la Khaybar (in nordul Medinei) musulmanii au asediat triburile evreiesti tradatoare, fortaretele acestora au opus o rezistenta iesita din comun. Profetul (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) le-a spus companionilor : "Maine stindardul va flutura in mainile unui barbat care-i iubeste pe Allah si pe Mesagerul Sau si pe care acestia (Allah si Mesagerul Sau) il iubesc, la randul Lor. Este un barbat dintre voi care niciodata nu a plecat de pe campul de lupta." Cu totii au sperat ca fiecare sa fie onorat cu purtarea drapelului. Insa, acesta s-a dovedit a fi eroul nostru, Ali (radiy-Allahu 'anhu), cel care suferea de o boala la ochi. Profetul (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) a facut uz de metodele sale de medicina, vindecandu-l. Dupa aceea i-a daruit stindardul cu ajutorul caruia sa conduca ofensiva. Victoria a fost obtinuta, iar fortareata Khaibar - cucerita.

Asemenea tuturor eroilor Islamului, Ali (radiy-Allahu 'anhu) era recunoscut pentru umilinta sa. Chiar si atunci cand a devenit calif, hainele sale erau foarte simple si ieftine. Cand cineva a vorbit cu el despre acest aspect, raspunsul sau a fost : "Aceasta [atitudine] ma tine cel mai bine departe de infumurare, fiind un exemplu bun de urmat pentru orice musulman." De asemenea, pe timpul zilei el s-a dovedit a fi un luptator necrutator, iar noaptea - un adorator devotat si cu frica fata de Allah Preainaltul.

Printre multele vorbe intelepte ale eroului nostru, amintim:

"Un barbat niciodata nu trebuie sa astepte altceva de la Domnul sau in afara salvarii si nici nu trebuie sa se teama pentru altceva decat pentru pacatele sale."

"Cineva care are carente in cunostinte nu trebuie sa se rusineze sa intrebe, iar celui care detine stiinta niciodata nu trebuie sa-i fie prea rusine pentru a-si recunoaste ignoranta, spunand: 'Si Allah stie cel mai bine.' "

"Rabdarea si perseverenta sunt pentru credinta asa cum este mintea pentru corp. Acela care nu este perseverent si rabdator nu are credinta."

Martiriul eroului nostru

Ali ibn Abi Talib (radiy-Allahu 'anhu) a fost ales calif dupa uciderea perfida a lui 'Uthman (radiy-Allahu 'anhu) de catre cativa adepti gresit-calauziti ai evreului 'Abdullah ibn Saba', intr-un climat infectat cu intrigi otravite, rastalmaciri ale spuselor si deciziilor califului si scrisori fabricate. Astfel, unii dintre dusmanii Islamului au masluit diverse depese in numele Aishei (radiy-Allahu 'anha), a lui 'Ali, Talhan si a altor companioni de marca ai Profetului (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam), pe care le-au expediat in diferite locatii unde traiau musulmani si in care au pretins ca acela care ii conduce este corupt si ca trebuie inlaturat. In acelasi timp, a fost nascocita o alta scrisoare, de aceasta data in numele califului 'Uthman (radiy-Allahu 'anhu), prin care se ordona decapitarea catorva musulmani. Aceasta din urma scrisoare a fost trimisa in mainile rebelilor cu scopul de a le intensifica ura fata de evlaviosul calif si de a le oferi un motiv in plus pentru a-l presa sa abdice si, eventual chiar sa-l ucida, ceea ce au si facut. Am spus mai sus "gresit-calauziti" deoarece, asa cum istoria ni i-a redat, o parte dintre ei au manifestat fanatism, crezand ca tot ceea ce fac este "drept" sau ca dau o mana de ajutor cauzei Islamului. In realitate, ei nu au obtinut altceva decat sa-i deterioreze temelia, provocand cea mai mare ruptura din sanul comunitatii musulmane.

In aceste circumstante, destinul eroului nostru a fost acela de a fi ales calif. De acum incolo, musulmanii s-au divizat in doua : o factiune loiala califului nou ales (sau dorind sa lase aceasta impresie) si o alta preocupata de revansa fata de uciderea miseleasca a precedentului calif, ea cuprinzand si unele dintre rudele sale. Cei din urma au insistat ca noul calif Ali sa-i predea lor pe 'ucigasii' lui 'Uthman (radiy-Allahu 'anhu) pentru a-i pedepsi. Eroul nostru, un barbat cu un pronuntat spirit de dreptate, asa cum am vazut mai devreme, a dorit ca respectivele persoane mai intai sa fie cercetate si abia apoi, in functie de gradul de vinovatie, sa fie pedepsite. Din pacate, aceasta atitudine a sa a fost gresit inteleasa, in sensul unei asa-presupuse protectii acordata 'ucigasilor' lui 'Uthman (radiy-Allahu 'anhu), de aici rezultand trei confruntari armate. Adevarul este ca aceste nedorite lupte nu ar fi avut loc vreodata tinand cont ca liderii celor doua factiuni, atat eroul nostru, cat si guvernatorul Siriei, Mu'awiyah ibn Abi Sufyan, erau renumiti pentru intelepciunea si integritatea lor. Dar dusmanii Islamului, care nu urmareau altceva decat sa raspandeasca zazanie au ucis figuri reprezentative din ambele tabere, reusind, intrun final sa determine escaladarea tensiunii, sanctiunea fiind lupta deschisa.

La fel de adevarat este ca una dintre partile implicate in conflictul armat rezultat a fost condusa de catre 'Aishah, vaduva Profetului (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam). Pentru a controla cat mai bine desfasurarea evenimentelor si a evita varsarea de sange musulman, ea s-a deplasat in Irak impreuna cu un grup de companioni importanti ai Profetului (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam). Din nefericire, acest lucru se petrecea prea tarziu, confruntarea dintre tabara condusa de 'Aishah (radiy-Allahu 'anha) si cea a eroului nostru 'Ali (radiy-Allahu 'anhu) incepand. Lupta, cunoscuta in istorie drept Batalia camilei, a avut loc in anul 36 h., iar eroul nostru este cel care si-a apropiat victoria. In acelasi timp, convins fiind de bunele intentii ale 'Aishei (radiy-Allahu 'anha), din respect a dispus toate masurile ca ea sa revina in siguranta la Medina. Se spune ca 'Aisha (radiy-Allahu 'anha) a regretat foarte mult implicarea sa intr-o asemenea incurcatura.

Haideti sa revenim la batalia de la Sifin, dintre tabara eroului nostru si cea a lui Mu’awiyah, care a avut loc in anul 37 h. Asa cum am mentionat mai devreme, cautatorii de zazanie au concertat totul astfel incat cele doua grupari sa se lupte una impotriva celeilalte, armata eroului nostru iesind victorioasa. Intr-un final s-a solicitat ca institutia arbitrajului sa intre in functiune, propunere acceptata de catre eroul nostru, conform intelepciunii si deschiderii cu care ne-a obisnuit. Abu Musa Al-Ash'ari (radiy-Allahu 'anhu) a fost desemnat pentru a-l reprezenta pe eroul nostru, in vreme ce 'Amr ibn Al-As (radiy-Allahu 'anhu) - pe Mu'awiyah. Ambii au convenit ca lupta trebuie sa ia sfarsit, partile implicate parasind campul de confruntare.

Unii mai fanatici, din partea eroului nostru, numiti ulterior "kharigiti" (in traducere libera "cei care au alta parere decat a majoritatii", in acest caz una nociva), s-au opus cu vehementa ideii de arbitraj. Ei au mers pana acolo incat i-au numit pe cei care erau au sustinut arbitrajul, inclusiv pe califul drept-credincios - necredinciosi (kuffar), motiv suficient de puternic ca ei sa fie ucisi ! Au luptat impotriva eroului nostru si a sustinatorilor sai la Nahrawan, unde au si suferit o drastica infrangere.

In anul 40 h, acesti gresit-calauziti kharigiti s-au reunit si au pus la cale o conspiratie care sa duca la eliminarea califului, a lui Mu'awiyah si a lui 'Amr ibn Al-As (Allah sa fie multumit de ei toti !). Sub vesmantul noptii, in data de 17 Ramadan 40 h., unul dintre cei trei care au complotat, pe numele sau Abdur-Rahman ibn Muljim, l-a asteptat pe eroul nostru pe drumul sau spre moscheea unde obisnuia sa-si faca rugaciunea de dimineata (Fajr), injunghiindu-l cu o sabie. La doar cateva zile de la acest atac miselesc, marele calif Ali, varul si ginerele profetului Muhammed (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) a parasit aceasta lume pentru fericirea eterna a Paradisului, fiind unul dintre cei zece care au primit de la Profet (salla-Llaahu 'alayhi wa-sallam) vestea ca vor locui in Paradis.

Astfel a luat sfarsit viata marelui erou al Islamului dupa mai putin de 5 ani de lupta impotriva dezordinii si agitatiei provocate de diversi conspiratori. In valtoarea acestor evenimente nefericite au murit mai multi companioni de marca ai Profetului (salla-Llaahu alayhi wa-sallam).

Odata cu moartea eroului nostru a luat sfarsit perioada de aur a celor patru califi drept-calauziti. Fie ca Allah Preainaltul sa-i rasplateasca pe ei toti pentru marile servicii pe care le-au facut Islamului si musulmanilor.

Sursa: www.istoriaislamului.ro

Istoria Islamului in Olanda

2010-09-20T14:47:00.000-07:00

Istoria Islamului in Olanda dateaza de la inceputul secolului al 17 lea, cand Republica celor Sapte Provincii Unite ale Tarilor de Jos, semneaza un tratat cu Marocul. Acesta este primul tratat oficial intre o tara europeana si o natiune non-crestina.

In secolul al 19 lea, Olanda experimenteaza emigrarile musulmanilor din Estul Indiei, unde se afla o colonie olandeza. Cresterea economica intre 1960 si 1973 a determinat guvernul olandez sa aduca un numar mare de muncitori imigranti, in special din Turcia si Maroc.

In 1973, erau stabiliti 22,000 de marocani in Olanda.

Emigrarea continua prin cererile de reuniune de familie si a solicitarilor de azil din partea musulmanilor din tari instabile politic. Un numar mare de musulmani din Surinam se stabilesc in Olanda dupa independenta Surinamului in 1975. Intre 1980 -1990, un numar mare de refugiati din Bosnia , Somalia, Iran , Afganistan si Pakistan cer azil in Olanda.

Din cauza legislatiei tot mai stricte cu privire la casatoriile dintre emigranti si cetatenii olandezi cat si a reuniunii de familie, emigrarea marocanilor si a turcilor scade incepand cu anul 2003.

Recensamantul din 2006 arata ca Olanda gazduia 850,000 de musulmani, incluzand 320,000 de turci si 280,000 de marocani. Majoritatea locuiau in 4 orase mari precum: Amsterdam, Rotterdam, Hague si Utrecht.

La ora actuala, 5 % din populatia Olandei este musulmana. Cultul islamic detine 500 de moschei, 45 de scoli primare si doua licee islamice.

In anii `80, guvernul olandez a oferit subventii pentru constructia de moschei si biserici, dar aceasta practica a luat sfarsit dupa ce a fost decisa separarea religiei de stat.

Chiar si in sectorul privat, musulmanii se bucura de multe libertati, cum ar fi ore flexibile de munca in timpul lunii Ramadan, in timp ce unele companii ofera locuri speciale pentru efectuarea rugaciunilor pentru angajatii lor musulmani.

Circumcizia se practica in majoritatea spitalelor din Olanda, in timp ce practica hijabului este un lucru firesc in scoli si universitati. Hijabul este descurajat in scolile private dar nu interzis.

In ceea ce priveste carnea halal, guvernul olandez a creat abatoare speciale pentru sacrificarea animalelor in conformitate cu Sharia. Se gasesc in Olanda in momentul de fata peste 500 de abatoare islamice.

Site Istoria Islamului

2010-08-22T05:28:00.000-07:00

S-a lansat siteul www.istoriaislamului.RO

Ce contine siteul?
Pe acest site puteti gasi articole despre vietile companionilor profetului Muhammad (saws), despre vietilor marilor savanti musulmani, depre vietile oamenilor de stiinta musulmani etc
De asemenea puteti gasi articole despre marile batalii si razboaie, despte scolile de gandire islamica si despre sectele care s-au desprins din islam.
Evident nu putea lipsi de pe site articole despre civilizatia islamica si despre bogata mostenire pe care aceasta civilaizatie a lasat-o pana in zilele noastre.
Pe site veti gasi si documentare in limba romana despre istoria islamului.

De ce sa cunoastem istoria islamului?
In general, studiul istoriei produce in inimile si mintile noastre un puternic imbold, ca urmare a cunoasterii conditiilor de viata ale celor care au trait inaintea noastra. Vocea sa, daca putem admite aceasta notiune, echivaleaza cu vocile a mii de invatati si o sursa importanta de culegere a ceea ce ei ne-au transmis. In mod particular, prin studierea istoriei Islamului, asa cum ne propune si siteul de fata, primul de acest gen de la noi din tara, fiecare dintre noi are posibilitatea sa sa transpuna cu puterea sufletului in vremurile de inceput ale Islamului, sa traiasca perioada de glorie a sa, alaturi de mari savanti, precum Abu Dawud, Ibn Kathir etc. si sa se intrebe asupra decaderii influentei sale.
Accesand siteul istoriaislamului.ro, vom (re)descoperi vietile primilor eroi ai Islamului, improspatandu-ne credinta si educand-o peste veacuri, de la cei care au avut cel mai bun educator, profetul Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !)
Perioada califatelor, ne va face sa intelegem mai bine de ce in mai putin de un secol Islamul a cucerit inimile a sute de mii de oameni, din India pana in Spania, fara a tine cont de conditia sociala sau culoarea pielii. De asemenea, vom gasi, cu voia lui Allah Preainaltul, un posibil raspuns pentru criza morala si politica a societatii romanesti actuale, in general a celei bazate pe consum, recarand imaginar, pe spatele nostru sacul de faina pe care cel care raspundea de intreaga natiune musulmana, dupa moartea Profetului, a preferat sa-l care singur cand, la marginea Medinei o femeie i s-a plans ca ii mor copilasii de foame.
Doar in momentul cand vom trai aceste lucruri si le vom pune in practica, evident, conform cerintelor zilelor noastre, vom putea spune ca suntem pe drumul cel bun. Sa nu uitam ca functia sau statutul social detinute ne ofera in primul rand obligatii fata de cei nevoiasi care s-ar putea sa fie mai buni in fata lui Allah Preainaltul decat noi.
Toate acestea au existat in Islam. Au fost aplicate, traite, simtite de primele generatii de musulmani. Vietile lor, asadar, ni se vor deschide ochilor si sufletelor si prin intermediul acestui minunat site, istoriaislamului.ro.

Imamul Bukhari

2009-06-06T01:55:00.000-07:00

Ali Ibn Abu Talib

2009-03-09T02:05:00.000-07:00

Abd Manaf ibn `Abd al-Muttalib ibn Hashim ibn `Abd Manaf, Abu al-Hasan al-Qurashi al-Hashimi

Prima persoana de gen masculin care a crezut in Islam, Poarta Orasului de Cunostinte, Portdrapelul in Razboi a Profetului (sallah Allahu aleyhi wa salam) Cel Mai Drept Dintre Credinciosi, Posesorul Inimii Intelepte. Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) l-a denumit Abu Turab sau Tatal Prafului.

Mama lui era Fatima bint Assad pe care Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) a numit-o mama lui.

El a acceptat islamul cand avea 8 ani sau 9 ani sau 14 ani, depinde de relatare, dar este stabilit de la ibn Abbas ca el era primul musulman de gen masculin dupa Profet (sallah Allahu aleyhi wa salam) si Khadija a fost prima femeie musulmana. El a fost omorat la varsta de 58 de ani.

De la el au relatat Abu Bakr, `Umar, fii lui al-Hasan si al-Husayn, Ibn `Abbas, `Abd Allah ibn al-Zubayr, si nenumarati altii. Ali a fost un indemanatic si neinfricat luptator si Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) i-a incredintat stindardele cu care au mers la Batalia de la Badr si in bataliile urmatoare.

Sulayman al – Ahmusi a relatat de la tatal sau care spunea ca Ali a spus: “Jur pe Allah! Nici un verset din Qur’an nu a fost trimis niciodata fara ca eu sa stiu motivul pentru care a fost trimis, in care loc si pentru cine. Cu siguranta Allah m-a imbogatit cu o inima inteleapta si o limba vorbareata.”

In acelasi timp Ali a spus: “Ceea ce imi racoreste ficatul cel mai mult, este cand cineva ma intreaba ceva la care eu nu stiu raspunsul si zic ‘Allah stie mai bine’”. Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) a spus: “Eu sunt orasul invataturilor si Ali este poarta”.

O alta versiune spune: “Eu sunt casa invataturilor, si Ali este poarta.” Cand Allah a trimis << … Veniti, sa-i chemam pe fii nostri si pe fii vostri, pe femeile noastre si pe femeile voastre, pe noi insine si pe voi insiva, apoi sa ne rugam si sa chemam blestemul lui Allah asupra celor ce mint!.>> ( Al – Baqara, 3:61) Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) a chemat pe Ali, Fatima, Hasan, Husayn si a spus: “O Allah! Acestia sunt familia mea.”

Cand Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) l-a trimis pe Ali la Yemen, Ali a spus: “O Trimisul lui Allah, ma trimiti sa fac dreptate unor oameni mult mai in varsta decat mine!” Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) a spus: “Du-te cu siguranta Allah iti v-a imputernici limba si conduce inima” Ali a spus: “Dupa aceea nu am mai simtit niciodata indoieli in ceea ce priveste judecata pe care trebuie sa o dau celor doua parti.”

Ali a spus: “Cu adevarat Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) a spus: ‘Nimeni nu te iubeste cu exceptia unui credincios, si nimeni nu te uraste cu exceptia unui ipocrit.’”

Cei care au sfredelit o dragoste si admiratie excesiva pentru Ali au aparut pe perioada vietii lui, cu care Ali s-a luptat in cuvinte si in fapte. Acestora care spun ca Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) a denumit un predecesor dupa el, Ali a spus: “Cu adevarat, Trimisul lui Allah nu a denumit predecesor pe nimeni si Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) cand a fost luat dintre noi, atunci Abu Bakr a fost denumit succesor si el a facut asa cum ar fii facut Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) pana cand Allah l-a luat dintre noi, atunci Umar a fost facut succesor si el a facut asa cum Profetul (sallah Allahu aleyhi wa salam) ar fii facut pana cand Allah la luat dintre noi.”

Acestora care au afirmat ca el merita Califatul mai mult decat Abu Bakr si Umar el a spus: “Cel mai bun din aceasta Comunitate dupa Profet (sallah Allahu aleyhi wa salam) este Abu Bakr si Umar.” Acestora care l-au urat sau l-au iubit pe Ali prea mult, Ali le-a spus: “Doua categorii de oameni vor muri si care vor duce grija mea: cel care ma uraste si va nascocii minciuni despre mine si cel care ma va slavi prea mult.

Acestora care au spus ca el sau familia lui au in posesie o alta carte decat Qur’anul pe care toti musulmani il au, el le-a spus:

“Oricine crede ca noi avem altceva sa citim decat Qur’anul, au mintit.” Intr-un sfarsit un grup de oameni au venit la el si i-au spus:

“Tu esti EL, tu esti Domnul! (anta Hu, anta Rabbuna!)” la care el a cerut ca ei sa fie executati si corpurile lor sa fie arse.

Cand Ali a fost facut Calif, el s-a mutat de la Medina la Kufa in Iraq si a proclamat orasul capitala lui.

Califatul lui a durat 5 ani (35-40) profanat de trei mari neintelegeri: Batalia Camilei (anul 36), Batalia lui Siffin (anul 37) impotriva lui Mu’awiya ibn Abi Sufyan, si batalia impotriva Khawarij-ilor in urmatori doi ani, pana cand el a fost omorat de una dinte ele in Kufa pe cand iesea de la rugaciunea de dimineata.

Profetul Mohammed (sallah Allahu aleyhi wa salam) a prevestit ca Ali se va lupta cu Khawarij cu aceste cuvinte: “Cu adevarat va fii , printre voi, unul care se va lupta pentru interpretarea Qur’anului, asa cum eu m-am luptat pentru dezvaluirea lui.”

Profetul Mohammed (sallah Allahu aleyhi wa salam) de asemenea a prevestit martidomul lui Ali cu aceste cuvinte: “Acesta va fi vopsit in rosu din asta” si a aratat spre barba si capul lui Ali.Cand cel care l-a omorat pe Ali, Abd al-Rahman ibn Muljam al-Muradi, a fost mutilat si orbit, el a ramas nepasator si a recitat Sura Al – ‘Alaq (Sura Deschiderii, 96) in intregime, dar cand ei sau pus sa-I scoata limba, el sa opus; intrebat pentru care motiv, el a raspuns: “Urasc sa petrec un singur moment in viata fara sa marturisesc numele lui Allah.”

Atunci el a fost executat si ars. Ali a fost descris, ca avea par alb pe care il despartea in doua, avea o barba larga si alba, iar ochii ii eram mari si grei. El era robust, iar inaltimea lui era intre medie si scunda. Imbracamintea lui era tocita. ”

Atunci Ali a iesit sa faca rugaciunea impreuna cu Mu’adhdhin Ibn al – Nabbah si Al – Hasan. Ali a iesit afara din adunare chemand oamenii la rugaciune si a fost intampinat de doi oameni inarmati cu sabii. Ibn Muljam la lovit in cap cu o sabie otravita si a fost prins, intre timp celalalt a lovit bolta porti si a disparut.

Ali a spus: “Hraneste prizonieri si da-ti-le apa, daca voi supravietui eu voi decide soarta lor, si daca voi muri, omorati-l asa cum am fost omarat, fara prea multa dusmanie.”

A fost decis ca mormantul lui Ali sa fie facut in secret, ca nu cumva Khawarij sa-l scormoneasca. Dupa ce fiul sau Al – Hasan a facut rugaciunea funerara peste el, el a fost inmormantat in palatul Califilor din Kufa, dupa care toate indiciile mormantului sau au fost sterse. A fost relatat ca Al – Hasan a trimis corpul sau intr-un sicriu la Medina iar camila care purta sicriul s-a ratacit si pana in noapte a fost gasit de membri tribului Tayyi’ care au ars corpul si au macelarit camila.

Iman Al – Nawawi a relatat un remarcabil lant dintr-un hadith care duce inapoi la Ali: “Printre cele mai buna relatari, sunt cele de tipul din tata in fiu este ca Al – Khatib cu un lant care duce inapoi la Abd al – Wahhab ibn Abd al – Aziz ibn al – Harith ibn Asad ibn al- Layth ibn Suleiman ibn al – Aswad ibn Sufyan ibn Yazid ibn Akina al – Tamimi care a spus: L-am auzit pe tatal meu (Suleyman) ca a spus: L-am auzit pe tatal meu (al – Layth) ca a spus: L-am auzit pe tatal meu (Assad) ca a spus: L-am auzit pe tatal meu (al – Harith) ca a spus: L-am auzit pe tatal meu (Abd al – Aziz) ca a spus: L-am auzit pe tatal meu (Abd al – Wahhab) ca a spus: L-am auzit pe Ali ibn Abu Talib ca a spus: “Compatimitorul (al – hannan) este cel care merge la cel care se fereste de el. Nemultumitul (al – mannan) este cel care se intinde dupa un favor inainte ca el sa fie intrebat de.

OMEYYAZII

2009-03-04T01:54:00.000-08:00

Schimbarea puterii la Damasc, orasul-capitala al omeyyazilor , a avut efect in dezvoltarea istoriei Islamului. Intr-un cuvant, a fost o recunoastere tacita a schimbarii unei ere. Primii patru califi au fost fara exceptie companionii Profetului - piosi, oameni sinceri care au trait la fel ca si vecinii lor si care au pastrat obiceiurile simple ale stramosilor lor in ciuda fluxului de prosperitate in urma cuceririlor de teritorii. Chiar si ‘Osman, a carui politica a avut un efect decisiv, s-a dedicat mai mult aspectelor Vietii de Apoi decat asupra acestei vieti.

Odata cu schimbarea puterii la Damasc s-au schimbat multe.Inca din zilele timpurii ale Islamului, extinderea legii islamice s-a bazat pe dorinta simpla de a raspandi Cuvantul lui Dumnezeu. Chiar daca musulmanii au folosit forta cand intampinau rezistenta, ei nu ii obligau pe dusmanii lor sa accepte Islamul. Dimpotriva, musulmanii au permis crestinilor si evreilor sa practice propria lor credinta si astfel numeroase convertiri la Islam au fost rezultatul dezvaluirii unei credinte simple si inspiratoare.

Mu'awiyah a fost un administrator capabil si chiar criticii lui au considerat ca a avut cel mai inalt grad al calitatii de varf - o calitate ce poate fi definita ca o "constrangere civilizata" pe care chiar el a descris-o in cuvintele urmatoare:" Nu ma refer la sabia mea unde lovitura ei ajunge, nici lovitura mea unde limba e de ajuns. Si daca va fi doar un singur fir de par ce ma leaga de cel de langa mine, nu il las sa se rupa: cand ei trag, eu il slabesc, iar daca ei il slabesc, eu trag.".

Cu toate acestea, Mu'awiyah nu a fost capabil sa reconcilieze opunerea fata de legile sale nici sa rezolve conflictul cu siitii. Aceste probleme nu erau de nerezolvat atata timp cat Mu'awiyah era in viata, dar dupa moartea lui, in 680, partizanii lui Ali au reluat o complicata dar persistenta lupta care i-a izgonit pe omeyyazi acasa pentru mai bine de 70 de ani si, in timp s-au extins in Africa de Nord si Spania.

Oricum, Omayyazii au reusit sa atinga un grad de stabilitate, in special dupa ce 'Abd al- Malik Marwan a urmat la califat in 685. Ca si Omayyazii care l-au precedat, 'Abd al- Malik a fost obligat sa cedeze o parte substantiala din regat sau in fata problemelor politice. Dar el a introdus de asemenea multe reforme necesare.

A ordonat curatarea si redeschiderea canalelor care irigau valea Tigru - Eufrat - o cheie a prosperitatii Mesopotamiei inca din timpul Samarienilor - a permis folosirea bivolilor de apa in mlastinile fluviului, si au facut o moneda standard care a inlocuit moneda bizantina si sasanida, pana atunci singura moneda in circulatie. Organizarea agentiilor guvernamentale ale lui 'Abd al- Malik a fost de asemenea importanta, a stabilit un model pentru mai tarziile intocmiri birocratice ale Abbasizilor si statele lor succesoare.

Erau agentii speciale insarcinate cu inregistrarea platilor, altele s-au concentrat pe colectarea taxelor. 'Abd al-Malik a stabilit un sistem al rutelor postale pentru a expedia comunicarile lui pretutindeni in indepartatul Imperiu. Cel mai important dintre toate, a introdus araba ca limba administrativa, inlocuind greaca si pahlavi.Sub conducerea lui 'Abd al- Malik, Omeyyazii au continuat sa extinda puterea islamica mai departe. De la est ei si-au extins influenta in Transoxania, o zona la nord de raul Oxus in Uniunea Sovietica de astazi, si a continuat pana la granitele Chinei. De la vest, ei au luat Africa de Nord, intr-o continuare a campaniei condusa de 'Uqbah ibn Nafi' care a fondat orasul Kairouan - in ceea ce astazi Tunisia - si de acolo au parcurs tot drumul pana la tarmul Oceanului Atlantic.Aceste achizitii teritoriale au adus arabii in contact cu necunoscute pe atunci grupuri etnice care au imbratisat Islamul si care, mai tarziu aveau sa influenteze cursul istoriei Islamului. Barbarii din Africa de Nord, de exemplu, care s-au opus legii arabe, dar de buna voie au acceptat Islamul, li s-au alaturat mai tarziu. De exemplu, Musa Ibn Nusayr si generalul lui, Tariq Ibn Ziyad, cand au traversat Stramtoarea Gibraltar catre Spania.

Barbarii de asemenea au lansat mai tarziu miscari reformatoare in Africa de Nord ceea ce a influentat foarte mult civilizatia islamica. In est, conducerea omeyyazilor in Transoxania au adus arabii in contact cu turcii care, ca si bizantinii, au imbratisat Islamul si, de-a lungul timpului, au devenit aparatori devotati. Extinderea Omeyyazilor a atins de asemenea si civilizatia antica din India, a carui literatura si stiinta a imbogatit cultura islamica.Intre timp, in Europa, arabii au trecut in Spania, i-au infrant pe vizigoti si in jurul anului 713 au ajuns in Franta la Narbonne. In secolele urmatoare partidele atacante au continuat sa patrunda in Franta si in 732 au ajuns pe tot cuprinsul vaii Loire, la doar 170 mile de Paris. Acolo, la batalia de la Tours sau Politiers, arabii au fost in cele din urma izgoniti de Charles Martel. Unul dintre califii din clanul Omayyazilor care a castigat reputatie a fost ‘Omar-Ibn-al-Aziz, un barbat foarte diferit de predecesorii sai.

Desi membru al familiei omeyyada, ‘Omar a fost nascut si crescut in Medina unde a luat contact cu mai multi oameni devotati care i-au influentat valorile spirituale si politice.Criticile cum ca oameni religiosi din Medina si din alte locuri au dezaprobat politica omayyada - in special urmarirea unor scopuri mondiale - nu i-au fost indiferente lui ‘Omar, care schimband politica predecesorilor sai, a oprit impunerea de taxa pe trecere pentru convertiti.Aceasta miscare a dus la reducerea substantiala a veniturilor, dar cum era clar din practica precedentului marelui ‘Omar-Ibn-al-Khatab, al doilea calif, si cum ‘Omar-Ibn-abd-al-Aziz a fost determinat sa aduca o politica guvernamentala mai aproape de practicile Profetului, chiar si inamicii regimului sau nu au facut nimic decat sa se roage pentru acest om pios.

Ultimul mare calif omeyyad a fost Hisham, al cincilea fiu al lui 'Abd-al-Malik. Perioada in care el a condus a fost lunga, din 724 pana in 743, si in timpul acesteia, Imperiul Arab a avut cele mai mari intinderi. Dar nici el, nici cei patru califi care l-au succedat, nu au fost oamenii de stat care erau necesari timpurilor respective cand, in 747, revolutionarii in Khorasan au ridicat drapelul negru al rebelilor ceea ce a dus la sfarsitul dinastiei omeyyade.

Chiar daca omeyyazii au avut propria lor regiune in Siria, conducerea lor nu a fost fara realizari. Unele dintre cele mai frumoase cladiri existente in lumea musulmana, au fost construite la indemnul lor; cladiri cum ar fi -" Moscheea omeyyada" din Damasc, "Cupola de piatra" din Ierusalim, si placute asezaminte rurale in deserturile din Siria, Iordania si Irak.

De asemenea, a organizat o birocratie capabila sa faca fata problemelor complexe ale unui Imperiu vast si diversificat, si a facut din limba araba, limba guvernarii. In continuare, omeyyazii au incurajat pe scriitori precum Abdullah Ibnal-Muqaffa si Abd-al-Hamid Ibn Yahya-al-Katib, ceea ce e clar - proza arabica a fost rar intrecuta.

Pentru toate acestea, omeyyazii, in timpul celor noua ani de conducere, rar au zguduit reputatia imperiului care este un imperiu mondial si, in ultimii ani ai dinastiei, oponentii acesteia au format o organizatie secreta facuta pentru a inainta plangeri catre Califat, inmanate mai apoi descendentului lui, Abbas-Ibn-Abd-al-Mutalib, un unchi al Profetului. printr-o pregatire minutioasa, aceasta organizatie a adunat pentru aceasta cauza multe grupuri ostile in Khorasan si Irak, si la proclamat pe Abu-al-Abbas, calif.

Marwan-Ibn-Muhammed, ultimul calif omeyyad a fost infrant, si Sirienii, inca loiali omeyyazilor, au fost dezorientati. Numai un singur om important a scapat de la dezastru, Abd-al-Rahman Ibn Muawiyah al-Dakhil, un tanar print, care, impreuna cu un servitor loial, a fugit in Spania, si in 756 au format o dinastie omayyada acolo.

CALIFATUL SELGIUCID

2009-02-24T12:05:00.000-08:00

CALIFATUL SELGIUCID

Valurile invaziilor triburilor migratoare turcesti au produs schimbari in Imperiul Islamic. In 1091, turcii selgiucizi au stabilit capitala imperiului la Bagdad. In 1096 Papa Urban a initiat prima cruciada.

In 1118, califatul selgiucid s-a destramat. Intre 1171 si 1193, conducator a fost Saladin.

In anul 1096, in Siria si Palestina au avut loc o serie de razboaie intre crestini si musulmani. Aceste razboaie au durat, cu unele intreruperi, aproape 300 de ani. Musulmanii le-au numit “razboaiele cu francii”, iar istoricii occidentali le-au numit “cruciade”.

Pentru crestinii occidentali cruciadele au constituit evenimente de importanta majora. Au pornit la lupta regi, cavaleri, preoti, calugari, chiar calugarite, tarani si copii, mai ales din Franta, Italia si Germania. Cei care au ramas acasa au fost nevoiti sa plateasca impozite suplimentare pentru cheltuielile de razboi.

Pentru musulmani aceste razboaie nu au fost atat de importante. Luptele s-au dat in special la granitele imperiului. Istoricul arab Ibu Khaldun a inclus numai cateva paragrafe despre aceste razboaie in cartea despre cruciade, scrise in evul mediu. Armatele crestine care au ajuns in Siria si Palestina nu au constituit o amenintare pentru marile centre musulmane precum Bagdad sau Mecca. Insa au reprezentat un mare pericol pentru Ierusalim. Ierusalimul era o cetate sfanta pentru evrei, pentru crestini si musulmani. Pelerinii de orice religie mergeau sa se roage la locurile sfinte. Musulmanii mergeau la Cupola Stancii,evreii la Zidul Plangerii, iar crestinii la Sfantul Mormant.

Musulmanii au cucerit Ierusalimul in anul 637. La inceput, aceasta situatie nu a fost o amenintare pentru crestini. Din anul 1009, al-Hakem, califul Egiptului, a ordonat distrugerea Bisericii Sfantului Mormant si a inceput sa ii persecute pe crestini si evrei. Al-Hakem nu s-a multumit sa atace Ierusalimul, ci a incercat sa schimbe modul de a trai al oamenilor.

In 1055 turcii selgiucizi erau foarte puternici. Musulmanii ii numeau sultani pe acesti conducatori puternici. Armatele lor cucerisera Bagdadul, Siria si Iranul. In anul 1071, au invins armatele crestine la Manzikert, avansand spre Europa de vest.

In jurul anului 1076, cucerisera Ierusalimul si cea mai mare parte din Palestina.

Batalia de la Yarmouk

2009-02-18T05:41:00.001-08:00

Valea de la Yarmouk, cu râul său mare si vegetatia bogata, este un loc necunoscut si uitat. Cu toate acestea aici vedem armata Islamului cum da dovada de atata valoare si eroism, incat si cei care nu cred au fost facuti sa planga de aceasta demonstratie de onestitate a musulmanilor.

Suntem in anul 15 d. H, pe cand in Siria conducea imparatul bizantin Heraclius, care a devenit extrem de frustat la auzul vestilor ca musulmanii au intrat in Siria. Nu reusea sa inteleaga cum o armata inferioara a musulmanilor putea provoca puternicul Imperiu Bizantin. Totusi, unul dintre oamenii din imperiul sau a fost cel care a inteles motivul acestui fapt. El i-a explicat:

"Moralitatea musulmanilor este superioara noua. Ei se roaga noaptea si tin post ziua. Ei nu asupresc pe nimeni. Ei se considera egali celorlalti. Noi bem vin, facem rau, nu ne tinem promisiunile si ii asuprim pe altii. Rezultatul este ca ei sunt hotarati si entuziasti in actiunile lor si noi suntem slabi si delasatori in ceea ce facem."

Cuvintele acestui om, care nici pe departe nu era musulman, a aprins mania in inima lui Heraclius si acesta a hotarat ca armata musulmana nu ii putea scapa. Ii va inghiti precum mareea care vine spre tarm, luand totul, fara a lasa ceva in urma. Impins de aceasta furie, Heraclius l-a trimis pe fratele sau Tadharaq sa conduca o mare armata numarand 240 000 de soldati impotriva a 3000 de musulmani slab echipati. Armata lui Heraclius era si bine antrenata si dotata, dar acestea erau in van fara pasiune, acea pasiune care venea din partea musulmanilor - pasiunea pentru Allah, pasiunea pentru Profet (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) si pasiunea pentru religie. Lumina credintei era aprinsa in inimile musulmanilor. Increderea in Allah si dragostea lor pentru Profet era mai puternica decat dragostea pentru averile lumesti, atat de mult incat toata forta armatei lui Heraclius nu ii facea sa se intristeze.

Totusi, lucrurile nu aratau bine si musulmanii trebuiau sa se pregateasca pentru ce era mai rau. In aceasta perioada Abu Ubaidah (Allah sa fie multumit de el) a condus o consultare (mashwara) cu armata. Pentru fiecare musulman care lupta, in tabara cealalta i se opuneau 8 persoane. S-a hotarat asadar ca intreaga suma platita de crestini si evrei drept jizyah sa le fie data inapoi. Jizyah era o taxa platita de ne-musulmani pentru protectie. Dar aceasta protectie nu mai putea fi garantata.

Aceasta onestitate aratata de musulmani i-a emotionat profund pe locuitorii din Yarmouk, si tristetea a inundat strazile din oras cand acesti oameni au plecat de langa ei. Allah ii iubeste pe cei cinstiti si Profetul a spus: "Aduceti-va aminte, nu exista credinta pentru cel care nu este cinstit; nu exista loc in religie pentru cel caruia nu ii pasa de cuvantul dat sau promisiunea facuta."

Timpul s-a scurs si cele doua armate s-au intalnit. Situatia era incordata si fiecare soldat era in garda. Bizantinii au inceput printr-o incercare de a mitui armata musulmana, oferta care a fost imediat respinsa de Khalid bin Walid (Allah sa fie multumit de el), care le-a oferit bizantinilor sansa de a accepta islamul si de a plati jizyah sau de a lupta. Aroganta bizantinilor a fost cea care i-a facut sa nu vada indrumarea si au ales sa lupte. Totusi, printre ei se afla un om care era dornic sa afle despre o religie atat de impresionanta - care i-a transformat pe niste oameni care inainte isi ingropau fetele de vii in asemenea barbati cu caracter. El era Jurjah bin Budhiyah, un general bizantin. Dupa ce l-a ascultat pe Khalid bin Walid, el a acceptat imediat adevarul si a hotarat sa treaca de partea musulmanilor. El a luptat cu atata indarjire si curaj de partea musulmanilor, incat numai o persoana cu o credinta puternica in adevar il putea egala. In cele din urma el a murit martir.

Bizantinii au fost cei care au facut prima miscare, cu un atac condus de 40 000 de soldati, contracarat imediat de armata musulmana. Lupta incepuse: sabiile se loveau, sagetile zburau prin aer, cutitele sareau in stanga si in dreapta. Musulmanii se rugau la Allah si versetele din sura Al Anfal erau recitate pentru a da forta si curaj armatei musulmane. Chiar si femeile s-au alaturat in lupta, dovedindu-se demne de a deveni martire. Musulamnii au luptat cu atata indarjire incat bizantinii au inceput sa se retraga.Bizantinilor nu li se opuneau niste oameni obisnuiti, aceasta era armata lui Allah, si nici o forta nu-i putea impinge inapoi. La Yarmouk am fost martorii curajului luptatorilor pentru Islam. Khalid bin Waleed, Abu Ubaidah bin Jarrah, Shurabil bin Hasana, Yazid bin Abu Sufyan, Ikrimah bin Abu Jahl, Qa’qa bin Amr, Abu Sufyan, Abud-Darda, Amr bin ‘As, Harith bin Dirar si Jurjah bin Budhiyah (Allah sa fie multumit de ei toti) au fost in primele randuri ale armatei musulmane.

Actele lor de curaj si indemanarea lor sunt mai presus de orice comparatie. Pentru a-i impedica pe soldatii lor sa fuga, bizantinii au trebuit sa isi lege soldatii. Ziua s-a facut noapte si lupta continua. Bizantinii lesinau, epuizati. dar oboseala nu ii atingea pe musulmani. Epuizarea si frustrarea a pus stapanire pe armata bizantina care a continuat sa se retraga pana a ajuns langa munte. Multi soldati au cazut atunci in rau, in timp ce altii au fost ucisi, inclusiv Tadharaq. 3000 de musulmani au devenit martiri in timp ce armata bizantina a pierdut in jur de 100 000 de soldati (cronicile timpului au estimat la aceasta valoare pierderile suferite de bizantini, in timp ce ultimele cercetari estimeaza o cifra de 50 000 de soldati. Ambele surse afirma ca 45% din armata bizantina angajata in aceasta lupta a pierit, la care se adauga ranitii.) Printre cei care au murit martiri, se numara: Jurjah bin Bhudiyah, Ikrimah bin Abu Jahl, Amr bin Ikirimah, Salamah bin Hisham, Amr bin Saeed, Aban bin Saeed, Hisham bin Al-Aas, Habbar bin Sufyan si Tufail bin Amr -Allah sa fie multumit de toti.

Aceasta batalie a fost o vitorie a musulmanilor, o victorie obtinuta de increderea lor in Allah. Allah nu ii paraseste pe cei care cred in El. Cinstea si demnitatea cu care musulmanii i-au tratat pe ceilalti, dorinta lor de a se sacrifica pentru Islam au fost suficient de puternice pentru a rezista uneia dintre cele mai dotata si cunoscute armate ale lumii. Victoria inseamna putere -dar nu puterea banilor sau a armurilor, ci mai degraba puterea pasiunii din suflet.

Moartea Profetului Muhammad si alegerea primului calif

2009-02-17T16:11:00.000-08:00

Civilizaţiile sunt încercate prin momente cruciale, aşa cum omul este încercat prin greutăţi. Aceste momente de răspântie sunt cele care arată adevărata valoare a unei civilizaţii, aşa cum încercările scot la iveală adevăratul caracter al omului.

Moartea Profetului Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) este primul eveniment crucial cu care s-a confruntat comunitatea islamică. Forma edificiului istoric al islamului a fost desăvârşită în aceste momente. Moartea Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a evidenţiat personalităţile puternice ale lui Abu Bakr as-Siddiq, ‘Umar ibn al-Khattab, ’Uthman bin Affan şi Ali ibn Abu Talib. Ceea ce aceşti companioni au făcut, sau au refuzat să facă, a influenţat cursul istoriei islamului în următorii 1400 de ani.

Muhammad a unit o comunitate care a depăşit limitele impuse de apartenenţa la un trib, rasă sau naţionalitate. Ceea ce a unit această comunitate au fost Coranul şi Tradiţia Profetului. Acum, că Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) nu mai era, se părea că aceste forţe, care fuseseră învinse de Islam, ar putea ieşi din nou la suprafaţă şi diviza comunitatea. Când a murit, a lăsat în urmă un gol care era imposibil de umplut. Moştenirea sa a fost testată imediat după moartea sa.

Primele reacţii la aflarea veştii morţii Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) au fost şocul, necredinţa si respingerea. Nimeni nu îşi putea închipui viaţa fără existenţa Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa). Când ‘Umar ibn al Khattab a auzit că Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a murit, a fost atât de afectat încât a scos sabia şi a spus: „Unii ipocriţi pretind că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a murit. Jur pe numele lui Allah, că el nu a murit; el s-a dus să se întâlnească cu Domnul, aşa cum s-au dus şi alţi Profeţi înaintea lui. Moise (pacea fie asupra sa) a fost plecat de lângă oamenii lui timp de 40 de zile şi ei l-au crezut mort, dar el s-a întors. Pe numele lui Allah, Profetul se va întoarce, aşa cum a facut-o şi Moise. Cel care îndrăzneşte să repete astfel de zvonuri false va avea mâinile şi picioarele tăiate de această sabie.”

Oamenii îl ascultau pe ‘Umar, prea şocaţi pentru a crede că omul care transformase întreaga Arabie şi o adusese pe culmile istoriei era mort. Situaţia era într-adevăr sumbră.
Nimeni nu îndrăznea să îl contrazică pe ‘Umar. În timpul morţii Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) Abu Bakr nu se afla lângă acesta, dar atunci când veştile au ajuns şi la el, a plecat spre moschee, acolo unde ‘Umar le vorbea oamenilor. El a fost singurul care a avut curajul să îl întrerupă pe ‘Umar. După ce l-a preamărit pe Allah Preaînaltul, Abu Bakr a spus: „O, oameni! Dacă l-aţi adorat pe Muhammad, aflaţi că el este mort. Dacă l-aţi adorat pe Allah, el cu siguranţă este viu şi niciodată nu va muri.” Apoi a recitat următorul verset din Quran:

„Şi Muhammad nu este decât un trimis - şi au mai fost înainte de el şi alţi trimişi. Dacă el ar muri sau ar fi ucis, v-aţi întoarce voi pe călcâiele voastre? Cel care s-ar întoarce pe călcâiele lui nu i-ar aduce lui Allah nici o stricăciune. Şi Allah îi va răsplăti pe cei mulţumitori.” (Sura Al-‘Imran:144).

Era ca şi cum oamenii ascultau pentru prima dată acest verset; i-a lovit precum un trăsnet. Ulterior, ‘Umar a relatat că atunci cand l-a auzit, picioarele au început să îi tremure şi a realizat că într-adevăr Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) părăsise această lume. Profetul, cel care adusese Mesajul Divin îi părăsise, dar lumina pe care el a adus-o trebuia să călăuzească şi generaţiile următoare.

Trupul Profetului care a dus la cea mai mare revoluţie spirituală cunoscută de omenire se afla în colţul unei camere micuţe. Acolo era omul care a transformat societatea tribală într-o comunitate de credincioşi, stăpâni pe propriul destin. Oamenii treceau pe lângă trupul lui, unul după altul, suspinând, clătinându-şi capetele, nesiguri de ce le rezerva viitorul.

Cum urma să supravieţuiască misiunea Profetului în vâltoarea istoriei, fără prezenţa sa fizică? Cum se putea ridica edificiul credinţei în Allah, fără arhitectul care l-a conceput? A lăsat Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) instrucţiuni cu privire la cine urma să îi ia locul? Dacă nu, ce înţelepciune se află în spatele acestei decizii?

Imediat după moartea Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), s-au creat tabere care se întreceau în ceea ce privea succesiunea. Pe de o parte erau Ansarii, cei care îl ajutaseră pe Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) şi pe cei care emigraseră din Mekka (Mujahirun), care susţineau că cei care i-au ajutat într-un moment atât de greu, meritau să fie cei care să conducă comunitatea; sau măcar să fie aliaţi la conducere. Propuneau să se facă un comitet format din două persoane, una dintre Ansari şi una dintre Muhajiruni.

Pe de altă parte se aflau susţinătorii lui Abu Bakr as-Siddiq. Ei se bazau pe faptul că în timpul cât Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) fusese bolnav, îl desemnase pe Abu Bakr să conducă rugăciunile. Abu Bakr fusese primul care îmbrăţişase islamul şi fusese unul dintre cei mai apropiaţi companioni ai Profetului (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa).
O a treia tabără îl susţinea pe Ali ibn Abu Talib. Ali era verişorul Profetului şi era căsătorit cu Fatimah uz-Zahra, fiica Profetului. El a fost primul tânăr care a îmbrăţişat Islamul şi Profetul a făcut menţiuni la adresa sa ca fiind fratele şi urmaşul său. Comunitatea islamică a rezolvat imediat disensiunile în ceea ce priveşte primele două poziţii, dar au ramas diferenţe în ceea ce privea a treia tabără. Aceste diferenţe au dus mai târziu la schisma între şiiti si sunniţi, un cutremur care s-a întins pe toată istoria Islamului. Puterea devastatoare a acestui cutremur se poate observa în momentele de cumpănă ce au urmat: Masacrul de la Karbala (680), Bătălia de la Chaldiran (1517) şi războiul dintre Iran şi Iraq (1979-1987)
.
În spatele deciziei Profetului de a nu numi un successor şi a lăsa comunitatea să aleagă unul se află o mare înţelepciune. Islamul este o religie universală, care se aplică tuturor oamenilor, din toate timpurile. Trebuie să fie la fel de relevantă oamenilor din secolul al XXI-lea, cum a fost pentru aceia contemporani Profetului (sas). În timp ce principiile islamului sunt clar dezvăluite în Coran şi în Tradiţia Profetului, modul de aplicare al acestora diferă în funcţie de locuri şi timpuri.
Trebuia luată o decizie urgentă, înainte ca întreaga comunitate să se dividă. A avut loc o întrunire a Ansarilor, la care au luat parte şi Abu Bakr şi ‘Umar. Unul dintre Ansari a afirmat: „Noi suntem Ansarii, cei care l-au ajutat pe Allah şi armata Islamului. Voi, Muhajirunii, sunteţi numai o brigadă a acestei armate. Şi cu toate astea, unii dintre voi au îndrăznit să ne priveze de drepturile noastre naturale de conducere.” Abu Bakr le-a vorbit Ansarilor: „Noi, Muhajirunii, am fost primii care am acceptat Islamul. Ne bucurăm de cea mai nobilă descendenţă. Suntem cei mai respectaţi şi apreciaţi, precum şi cei mai numeroşi din Arabia. În plus, suntem cele mai apropiate rude ale Profetului.” Apoi, luând mâinile lui ‘Umar şi Abu Ubaida, care erau aşezaţi lângă el, unul de o parte şi unul de cealaltă parte, Abu Bakr a spus: „Oricare dintre aceştia doi sunt buni pentru noi să preia conducerea comunităţii musulmane. Alegeţi-l pe cel care vă convine.” În acest timp, ‘Umar a ridicat mâna lui Abu Bakr şi a spus: „Abu Bakr, nu ţi-a ordonat Profetul să îi conduci pe musulmani în rugăciune? Aşadar, tu eşti urmaşul său. Dacă te alegem pe tine, îl alegem pe cel în care Profetul a avut cea mai mare încredere şi pe care l-a iubit cel mai mult.” Apoi, atât Ansarii, cât şi Muhajirunii au făcut un pas în faţă şi au depus jurământul de supunere (baiyah) lui Abu Bakr.

Astfel au rezolvat musulmanii problema succesiunii. Dar această soluţie nu i-a multumit pe Ali ibn Abu Talib, Talha ibn Ubaidallah şi Zubair ibn al Awwam. Ali, reprezentând familia Profetului (sas) era ocupat cu pregătirile pentru înmormântare. Talha şi Zubair nu au participat la discuţiile preliminare. Ali, la început, nu a depus acel jurământ, dar când Abu Sufyan i-a cerut să declare că se supune califatului lui Abu Bakr, Ali a întrezărit pericolul unei sciziuni în cadrul comunităţii şi s-a supus, de bună voie şi cu sinceritate absolută. Conform lui Ibn Khaldun, Ali a jurat supunere la patruzeci de zile după moartea Profetului, dar Ibn Kathir afirmă că acest lucru a avut loc abia după moartea Fatimei, la şase luni după moartea Profetului (sas).

Cronicile şiite nu acceptă această înţelegere, susţinând că era dreptul lui Ali de a obţine califatul, numit fiind de către Profet (sas). Totuşi, există un consens între toate sursele – acela că disensiunile în ceea ce priveşte succesiunea au ieşit la iveală abia în timpul califatului lui Uthman.
Alegându-l pe Abu Bakr, companionii au stabilit unele precedente. Au demonstrat că musulmanii formau o comunitate dinamică, capabilă să preia frâiele propriului destin, printr-un proces consultativ comun, ce avusese loc în absenţa Profetului (sas). De asemenea, au stabilit faptul că cel care era numit calif, conducătorul temporal* al comunităţii islamice, trebuia să fie un om credincios, de încredere, înţelept, puternic, drept, integru.

* cu putere de decizie în chestiuni politice, economice, sociale, dar şi religioase

Cele patru mari califate

2009-02-14T08:09:00.000-08:00

Odata cu moartea lui Muhammed, comunitatea musulmana s-a confruntat cu problema succesiunii.

Patru persoane erau luate in vederea preluarii conducerii: Abu Bakr as Siddiq care nu doar l-a insotit pe Muhammed la Medina cu 10 ani inainte, dar chiar a fost numit sa ia locul Profetului ca si conducator public in rugaciune, in timpul ultimei perioade a lui Muhammed; ’Omar ibn al Khattab , un capabil si de incredere companion al Profetului; ‘Osman ibn Affan un respectat nou convertit ; si Ali ibn Abi Talib, varul si ginerele lui Muhammed. Pentu a evita neintelegerile printre variatele grupuri, ‘Omar deodata l-a imbratisat pe Abu Bakr, semnul traditional al recunoasterii noului lider.

Curand cu totii au cazut de acord si inaite de apusul soarelui Abu Bakr a fost recunoscut ca fiind urmasul lui Muhammed - khalifa – califul- cuvant cu intelesul de urmas, dar de asemanea sugereaza care va fi rolul sau in istorie: sa conduca conform Coranului si practicilor Profetului.

Califatul lui Abu Bakr a fost scurt, dar important. Un conducator exemplar , a trait simplu, implinindu-si cu ardoare obligatiile, accesibil si pe placul poporului sau. Dar el de asemenea a ramas ferm cand imediat dupa moartea Profetului, cateva triburi au renuntat la plata Daniei. Abu Bakr i-a disciplinat imediat.

Mai tarziu a intarit suportul triburilor dintre Peninsula Arabica si ulterior a concentrat energiile lor impotriva puternicelor imperii din est : sasanienii din Persia, si bizantinii din Siria , Palestina si Egipt. Pe scurt, el a demonstrat valoarea statului musulman.

Al doilea calif , ‘Omar mentionat de Abu Bakr intr-un testament scris -a continuat sa demonstreze aceasta valoare. Adoptand titlul Emir al Muminin "conducatorul dreptcredinciosilor", ‘Omar a extins legea islamica peste Siria , Egipt , Irak si Persia in ceea ce din punct de vedere militar pot fi considerate uimitoare victorii .

La 4 ani de la moartea Profetului, statul musulman s-a extins peste toata Siria si, la o faimoasa batalie data in timpul unei furtuni de nisip langa raul Yarmuk, a scazut din puterea bizantinilor - al caror conducator, Heraclius, care cu putin timp inainte respinsese cu dispret scrisoarea din partea unui “necunoscut” Profet al Arabiei. Ba chiar mai uimitor, statul musulman a administrat teritoriile cucerite cu o toleranta aproape nemaiauzita la acea vreme.

In Levant (denumire data in trecut Litoralului rasaritean al Marii Mediterane – Asia Mica, Siria, Liban, Egipt), de exemplu, conducatorul musulman Khaled ibn al Walid a semnat un tratat dupa cum urmeaza:
“Aceasta este ceea ce Khaled ibn al Walid garanteaza locuitorilor crestini ai Levantului daca intra acolo”: le-a promis siguranta pentru vietile lor, proprietati si biserici, ca zidurile cetatii lor nu vor fi daramate si ca nici un musulman nu va fi prins in casele lor . De asemenea, le asigura intelegere din partea lui Allah si Profetului Sau, din partea califilor si a credinciosilor.

Ca atat timp cat vor plati taxa de trecere si impozitele nu le va fi decat bine. Aceasta toleranta era tipica lumii musulmane din acea vreme. La un an dupa Yarmuk, ‘Omar , in tabara militara al Jabiyah -pe intinderile Golan, a primit vestea cum ca bizantinii erau gata sa inconjoare Ierusalimul si sa mearga acolo sa se predea personal. Conform unei relatari, el a intrat in oras singur , umbland imbracat intr-o mantie simpla, uimind populatia obisnuita cu o garderoba somptuoasa si ceremonialele de la Curte ale bizantinilor si persanilor. I-a uimit in continuare cand le-a alungat temerile negociind un tratat generos in care le-a spus: "In numele lui Dumnezeu - aveti securitate deplina pentru bisericile voastre care nu vor fi ocupate sau distruse de catre musulmani.".

Asigurarea avea sa dovedeasca succes pretutindeni. Pe teritoriul Siriei de azi, de exemplu , multi crestini, care au fost implicati in cateva discutii teologice cu autoritatile bizantine si persecutati de ele, au primit venirea musulmanilor ca pe un sfarsit al tiraniei. Si in Egipt, pe care Amr ibn al As l-a luat de la bizantini dupa un mars curajos de-a lungul Peninsulei Sinai, crestinii coptici nu numai ca i-au primit bine pe arabi, ba chiar i-au sustinut cu entuziasm. Acest model a fost repetat de-a lungul Imperiului Bizantin.

Conflictul dintre grecii ortodocsi , sirienii monofiziti, coptii, si crestinii nestorieni a contribuit la caderea bizantinilor- intotdeauna priviti ca intrusi pentru a imbunatati suportul poporului, in timp ce toleranta pe care musulmanii au aratat-o fata de crestini si evrei a inlaturat cauza principala care-i determina sa li se opuna.

‘Omar a adoptat aceasta atitudine si in problemele administrative , de asemenea a numit guvernatori musulmani in provinciile noi, existand administratii bizantine si persane retinute acolo unde era posibil. Pentru 5o de ani, de fapt, greaca a ramas limba oficiala a Siriei , Egiptului si Palestinei in timp ce pahlavi, limba oficiala a sasanienilor, continuand sa fie folosita in Mesopotamia si Persia.’Omar care a servit drept calif timp de 10 ani, si-a incheiat conducerea cu o semnificativa victorie asupra Imperiului Persan.

Lupta cu Regatul Sasanit a inceput in 687 la Al- Qadisiyah, langa Ctesifon in Irak unde cavaleria musulmana a facut fata cu elefanti - folositi de persani ca un tanc primitiv. Astfel, cu batalia lui Nihavand, numit "Cuceritorul cuceritorilor ", ‘Omar a sigilat destinul Persiei; dupa aceea a devenit unul dintre cele mai importante imperii musulmane.

Califatul lui a fost plasat la rang inalt in istoria Islamului timpuriu. Era luat in considerare pentru corectitudinea lui, idealurile sociale, administrative si relatiile cu alte state. Inovatiile sale au depasit toate tiparele despre bunastarea sociala, taxe si finante si administrarea tesaturilor ale imperiului in inflorire.

Dupa moartea lui ‘Omar, un consiliu de consultanta compus din companionii Profetului, a selectat ca al treilea calif pe ‘Osman, pe timpul caruia au aparut primele eforturi serioase depuse pentru unitatea islamica.’Osman a realizat multe in timpul acestui regat. A urmarit pacificarea Persiei continuand sa apere statul musulman impotriva bizantinilor, adaugand la imperiu ceea ce azi numim Libia si luand o mare parte din Armenia.

De asemenea, ‘Osman, prin varul sau, Mu'awiyah Ibn Abi Sufyan, guvernatorul zonei in care se afla Siria de azi, a infiintat o armata marina araba care a avut o serie de angajamente cu bizantinii. De o mare importanta in istoria Islamului a fost redarea textului coranic din ordinul lui ‘Osman asa cum a fost revelat Profetului.

Realizand ca mesajul original de la Dumnezeu poate fi distorsionat de diverse variante, a intrunit un comitet care sa stranga versetele coranice si sa distruga alte variante. Rezultatul a fost textul acceptat pana astazi in lumea musulmana. Foto: Manuscrisul din secolul VIII din MakkahMadinah este unul dintre cele doua vechi copii ale Coranului.

Aceste succese, de asemeni, au fost limitate de serioase slabiciuni administrative. ‘Osman a fost acuzat de favorizarea membrilor familiei sale, clanul Umayyah. Negocierile cu privire la asemenea revendicari au fost deschise de reprezentanti din Egipt, dar curand au esuat si ‘Osman a fost ucis- act ce a cauzat o fisura in comunitatea islamica care nu a mai fost niciodata remediata in intregime.

Aceasta fisura s-a marit odata ce Ali, varul si ginerele Profetului, a fost ales al IV-lea calif. Era esentiala autentificarea califatului lui Ali. Rudele lui ‘Osman, in special Mu'awiyah, puternicul guvernator al Siriei unde alegerea lui Ali nu a fost recunoscuta, considera califatul lui Ali invalid deoarece alegerea sa a fost sustinuta de cei responsabili de moartea lui ‘Osman. Conflictul a atins punctul culminant in 657 la Siffin, langa Eufrat si a condus la o divizare majora intre suniti si siiti- partizanii lui Ali- diviziune ce avea sa lase ulterior o amprenta asupra istoriei Islamului. De fapt, sunitii si siitii sunt de comun acord cu aproape toate principiile Islamului.

Ambele categorii cred in Coran si in Profet, ambii urmeaza aceleasi principii ale religiei si ambii practica aceleasi ritualuri. Exista insa o mare diferenta, care este mai degraba politica decat religioasa si priveste alegerea califului sau succesorului lui Muhammed.

Majoritatea musulmanilor sustin principiul care duce la alegerea lui Abu Bakr ca prim calif. Acest grup este cunoscut sub numele de Ahl al-sunnah wa-l-jama'ah - oamenii traditiei Profetului si comunitatii - sau sunitii, care considera califul ca fiind succesorul lui Muhammed numai prin capacitatea sa de conducator al comunitatii. Pe de alta parte, principiul de baza al siitilor considera califatul - pe care il numesc "lider neales".

Califatul, spun ei, trebuie sa ramana in familia Profetului - cu Ali primul calif recunoscut, in timp ce sunitii considera califatul un gardian al Shariah - Legea Islamica, siitii il vad pe imam ca un mostenitor de incredere, interpretand invataturile spirituale ale Profetului.

Dupa batalia de la Siffin, Ali, a carui putere de conducere era in Iraq, cu capitala la Kuffa, a inceput sa piarda suportul multora dintre cei care il urmau si in anul 661 a fost ucis de unul dintre ei. Fiul lui, Hassan, a fost proclamat calif la Kuffa, dar imediat dupa aceasta a cedat in fata lui Mu'awiyah care fusese deja proclamat calif in Ierusalim in anul urmator si care acum era recunoscut si acceptat drept calif in toate teritoriile musulmane - astfel, inaugurand dinastia omeyyad care va conduce timp de 90 de ani.

Diviziunea dintre suniti si siiti a continuat sa se dezvolte si s-a marit in anul 680 cand Hussain, fiul lui Ali, a incercat sa castige califatul omeyyad si a fost ucis la Karbala, in Irak impreuna cu sustinatorii lui. Moartea lui este comemorata in fiecare an de siiti. sau

Istoria Islamului in Romania

2009-02-14T03:31:00.000-08:00

In Numele lui Allah cel Milostiv, Indurator,

Islamul are o tradiţie de peste 700 de ani in

Romania

Inceputurile Islamului pe teritoritoriul romanesc sunt legate de stabilirea pecenegilor si cumanilor cu multe secole in urma, urmate apoi de raporturile domnitorilor romani medievali cu sultanii otomani, de confesiune musulmana .

Dintre domnitorii romani de dupa 402 care au urcat pe scaunul principatelor dunarene, numai doi au parasit crestinismul, si s-au convertit la Islam, unuia dintre acestia ramanandu-i porecla in posteritate: Mihnea Turcitul.

De la 1417, cand Mircea cel Batran pierde Dobrogea, cucerita de turci, si pana in 1878, cand tanarului stat Romania i se recunoaste independenta de catre marile puteri, pe teritoriul celor doua principate a avut loc o infloritoare viata religioasa ortodoxa, cu binecunoscutele-i izbanzi culturale si teologale: in 1642, la Iasi, are loc un sinod organizat de Vasile Lupu, care promulga Marturisirea ortodoxa a lui Petru Movila, aprobata de patru patriarhi rasariteni si asumata de intreaga crestinatate pravoslavnica...

Este unul din numeroasele episoade care l-au determinat pe Iorga sa sustina ca civilizatia si cultura bizantina s-au continuat dupa 1453 in Tarile Romane, fenomen pe care el insusi l-a denumit "Bizantul dupa Bizant"...

In treacat fie spus, cu un secol inainte de caderea Constantinopolului, Sf. Grigorie Palama, stalp al teologiei ortodoxe, care a dogmatizat intr-o noua formula doctrina despre energiile necreate - baza teoretica a isihasmului - a cazut in captivitate la turci. Pana a sosit rascumpararea baneasca solicitata, vreme de opt luni, viitorul sfant a fost tratat cat se poate de bine si a dezbatut cu pazitorii sai probleme teologice.

Reintorcandu-ne la raporturile noastre istorice cu turcii, trebuie spus ca acesti musulmani, n-au provocat un fenomen de dezbinare in randul romanilor similar cu uniatia. Nu s-au inversunat sa faca prozelitism islamic in principate, cum au facut in

Bosnia

Albania

Bulgaria

Dupa ce si-au castigat independenta, bulgarii le-au raspuns cu aceeasi moneda.In 1833, trei calugari plecati cu o corabie de la Athos, sosesc pe Dunare la Isaccea, unde debarca si ajung apoi in satul Niculitel. Cumpara de la un musulman o bucata de pamant si infiinteaza manastirea Cocosu, care functioneaza ani buni cu incuviintarea tacita a autoritatilor locale, iar mai tarziu cu acte in regula.

Dupa ce

Romania

si-a dobandit independenta, spre deosebire de situatia din

Bulgaria

, musulmanii din Dobrogea - turci si tatari - au fost bine tratati de noua administratie. Bruto Amante, calator italian care ne-a vizitat in mai multe randuri tara la sfarsitul secolului XIX, a publicat in 1888 la Roma o carte, "La Romania illustrata - Ricordi di viaggio", din care citam de la pp. 256-257: "Elementul musulman dainuia in satele din jurul Constantei (inca din 1878) cand am ajuns eu acolo. E un fapt fara precedent: disparut aproape in intregime din

Bulgaria

, acest element a socotit avantajoasa ramanerea sa in Dobrogea, desi fanatismul religios ii face pe turci sa-i desconsidere pe crestini. Insa turcii au la Constanta doua geamii cu specificele lor minarete si sunt tratati cu cea mai mare toleranta de romani, ba chiar favorizati, fapt care a impiedicat in buna parte emigrarile. Tot la Constanta exista si o capela destinata celor trei sute de catolici care locuiesc acolo...".

Merita reprodus si acest pasaj, din acelasi volum al lui Bruno Amante, aflat la pp. 185-186: "Toleranta, inteleasa in sens absolut, este prerogativa romanilor. (...) In vremea multor conflicte, s-au refugiat aici numerosi straini. Nu numai ca romanii n-au incercat sa faca prozelitism printre nou-veniti, dar le-au dat locuri pentru a-si construi biserici si chiar au facut danii acestor lacasuri."

La inceputul secolului trecut, Regele Carol I a construit pentru musulmanii din Constanta o moschee impunatoare, aflata in centrul orasului, care poarta numele monarhului.

La Balcic, Regina Maria avea in anturajul sau cateva turcoaice de care era puternic atasata. Turcii si tatarii din tara noastra au dovedit loialitate maxima fata de statul roman, iar nume de-ale lor nu au figurat printre membrii minusculului partid comunist interbelic, intesat de minoritari, finantat de Moscova si care dorea dezmembrarea Romaniei. (Acelasi lucru se poate afirma si despre armeni - negustori cinstiti si oameni admirabili).

Iorga, pomenit la inceput, a publicat pagini deosebit de expresive despre cultura islamica din Dobrogea iar arhitectul G.M. Cantacuzino a relevat insemnatatea aceleiasi regiuni a noastre ca punte organica spre Orient, cu reflexe de civilizatie turco-bizantina, suprapusa peste stratul greco-roman...

Astazi traiesc in

Romania

peste 70.000 de musulmani.Marea lor majoritate se gasesc in judetele Constanta (85%) si Tulcea (12%), restul (3%) in diferite centre urbane ca: Bucuresti, Braila, Calarasi, Galati, Giurgiu, Turnu Severin si alte localitati. Lacasurile de rugaciune musulmane din

Romania

sunt in numar de 80 de geamii.

Dupa revolutie s-au infiintat mai multe fundatii si asociatii Islamice care au ca scop sprijinirea Cultului Musulman din Romania in toate actiunile pe care acesta le intreprinde pentru satisfacerea nevoilor religioase si spirituale ale populatiei de rit musulman din Romania, promovarea si perpetuarea culturii islamice, educarea copiilor si tinerilor musulmani in spiritual invataturilor Coranului, asigurarea de informatii religioase pentru toti credinciosii. Dintre acestea importante s-au dovedit a fi: fundatia Taiba, Liga islamica si culturala, Fundatia Semiluna, Asociatia Musulmani Romani.

Ca lacasuri de cult, mai importante ar fi Moscheea si geamia "Hunchiar" din municipiul Constanta, geamia "Esma han Sultan" din Mangalia, care este totodata cea mai veche din tara, geamiile din Medgidia, Cernavoda, Harsova, Tulcea, Babadag, Macin si Isaccea; aceste lacasuri de cult enumerate mai sus sunt declarate monumente istorice.

Activitatea religioasa a musulmanilor in

Romania

este condusa de un muftiu, cu resedinta in municipiul Constanta. Muftiul este ales prin vot secret din randul clericilor de catre Sura Islam.

Cultul musulman din Romania are bune relatii cu intreaga comunitate islamica internationala, atit bilaterale cit si multilaterale. Aceste relatii cuprind schimburi reciproce de delegatii, participari la intruniri si simpozioane pe diverse teme, organizari de pelerinaje anuale la Mecca etc. Credinciosii si deserventii cultului musulman contribuie si ei prin munca lor la dezvoltarea si prosperitatea Islamului.

Mihnea al II-lea Turcitul, un domnitor musulman roman

2009-02-14T03:15:00.000-08:00

Mihnea al II-lea Turcitul (1564-1601) a fost domnitor al Ţării Româneşti între septembrie 1577 şi iulie 1583 şi, din nou, între aprilie 1585 şi mai 1591. A fost supranumit Turcitul ca urmare a convertirii sale la Islam.

Singurul fiu al lui Alexandru al II-lea Mircea a urcat pe tron în urma unor evenimente caracteristice decăderii puterii domnitorului şi obiceiurilor locale sub presiunea Imperiului Otoman (suzeranul Ţării Româneşti): Mihnea a concurat cu un pretendent străin, doctorul Lombard Rosso, care susţinea că este descendentul unui domnitor valah, şi a acaparat tronul cu ajutorul bunicii sale, Doamna Chiajna.

Prima domnie, ca voievod-copil, s-a desfăşurat sub tutela mamei sale, Doamna Ecaterina Salvarezzo, şi s-a încheiat cu mazilirea lui de către sultanul Murad al III-lea (în iunie 1583), în favoarea domnitorului Petru Cercel. Ca urmare, a fost nevoit să plece în exil la Tripoli, sub custodia autorităţilor otomane.

Istoria Islamului in Anglia

2009-02-12T13:38:00.000-08:00

In numele lui Allah cel Milostiv, Indurator

A venit randul Marii Britanii in observarea aparitiei si evolutiei Islamului
in spatiul European.

Islamul a fost cunoscut în Anglia cu mult timp in urma, existand trimiteri islamice în prologul lui Chaucer din Povestiri din Cantenbury (1386).

După Cruciadele împotriva Islamului, Marea Britanie si-a schimbat radical relatiile cu unele state islamice, ajungandu-se chiar la prietenie. Queen Elizabeth I, de exemplu, a cerut Sultanului otoman Murad asistenţă navala împotriva Armadei spaniole.

Primul englez devenit musulman, a fost John Nelson, care s-a convertit la islam in secolul 16.

Un document din 1641 se referă la "o sectă de Mahomateni" descoperita "aici, la Londra". In acea perioada nu au fost semnalate decat cateva convertiri la Islam. In 1649 Alexander Ross realizeaza prima traducere a Coranului in limba engleza.

În secole 18 si 19 au existat o serie de convertiri la islam printre clasele superioare britanice, inclusiv Edward Montagu, fiul unui ambasador în Turcia.

Primul grup mai numeros de musulmani a sosit in Anglia cu 300 de ani în urmă.
Ei au fost recrutaţi ca marinari în India pentru a lucra pentru East India Company, şi deci nu este surprinzător faptul că primele comunităţi musulmane au fost găsite în oraşe-porturi.

Unii musulmani marinari au decis să rămână în Marea Britanie.

Urmatorul val de imigrare a musulmanilor in Marea Britanie a fost dupa deschiderea Canalului de Suez în 1869. Creştere schimburilor comerciale a determinat o cerere de bărbaţi pentru locuri de muncă în porturi şi pe nave.

Campionul de box Printul Naseem Hamed este un britanic musulman din Sheffield ai căror părinţi sunt de origine yemenită.

Cei mai multi dintre aceste imigranţi au venit din Yemen, Aden, pentru că, probabil, a fost principalul punct naval pentru navele din Marea Britanie şi Orientul Îndepărtat, şi multi dintre marinarii imigranti s-au stabilit mai târziu în orase porturi precum Cardiff, Liverpool, South Shields, Hull, şi Londra. In Marea Britanie traiesc astazi peste 80000 de yemeniti, care formează cel mai mare grup de musulmani stabilit in Marea Britanie.

Prima moschee din Marea Britanie a fost înregistrata ca fiind cea de pe strada 2 Glyn Rhondda , in orasul Cardiff, datand din 1860.

Populatia musulmana de astazi din Marea Britanie este formata din oamenii care au imigrat in Marea Britanie în anii 1950, 60s, şi'70, sau descendenţii acestora.

În primul trimestru al secolului 20 a fost estimat că au existat în jur de 10000 de musulmani din Marea Britanie. Acum există între 2 şi 3 milioane de britanici musulmani (4% - 6% din populaţie) şi, mai mult de jumătate dintre ei s-au nascut in Marea Britanie.

Multi dintre imigranţii din anii 1950 şi 60s au venit din India şi Pakistan, în căutarea unei vieti mai bune.

Primii imigranţi au fost bărbaţii, care au plecat lasandu-si in urma familiile lor. Au trait în Marea Britanie în case comunale, până când au strans suficienti bani pentru a-si aduce soţiile şi copiii.

Pentru că nu au beneficiat de nici un ajutor de stabilire sau de domiciliu în Marea Britanie, noii imigranţi au început o tradiţie a efortului prin munca asidua, ei lucrand extrem de mult pentru a-si permite un trai civilizat.

In 1971 se adopta primul Act de imigrare care blocheaza imigrarea pentru bărbaţii singuri.

Astazi există peste 1000 de moschei in Marea Britanie.Incepand cu anii 1990,Islamul a devenit a doua religie ca popularitate in Marea Britanie.

Peste 3 milioane de musulmani sunt activi în credinţa lor.

Cei mai multi dintre musulmanii britanici sunt sunniti.

Regina Marii Britanii a declarat recent ca in viitor nu exclude ca legile in Maria Britanie sa fie inspirate din Sharia, datorita numarului mare de musulmani din Anglia.

De asemenea, tot mai multe biserici crestine sunt transformate in moschei datorita cresterii numarului de convertiri la Islam si scaderii interesului britanicilor crestini fata de credinta lor.

Istoria Islamului in China (650-prezent)

2009-02-12T06:08:00.000-08:00

In numele lui Allah cel Milostiv, Indurator

Astazi m-am gandit sa alcatuiesc o sinteza a istoriei Islamului in China. Din aceiasi serie va urma: Spania musulmana( 711- 1492), Imperiul Abbasid (750 -1258),Imperiul Otoman (1301- 1922), Islamul in Marea Britanie (1500- prezent).

Islamul este încă recunoscut oficial ca religie în China de astazi .Musulmanii din China au reuşit dea lungul timpului să îşi exercite credinţa in propria tara, uneori împotriva unor mari impedimente.

Origini
Se crede că Islamul a fost adoptat în China în timpul califat lui Uthman Ibn Affan, cel de-al treilea calif al islamului.

Califul a trimis o solie în China în 29 AH (650 CE, optsprezece ani de la moartea Profetul Muhammad (pacea fie asupra lui).

Delegaţia a fost condusă de Sa'ad Ibn Waqqas un unchi matern al profetului. Sa'ad Ibn Waaqas l- a invitat pe imparatul chinez (Yung-Wei) la Islam.

Pentru a arata marea admiraţie pentru islam, imparatul a ordonat înfiinţarea in China a primei moschei. Magnifica Moschee denumita "Canton" se gaseste si în ziua de azi după paisprezece secole, fiind folosita ca "moschee muzeu".

În documentele arabe există putine înregistrări de la evenimentul adoptarii Islamului in China, dar există scurte menţiuni cu privire la dinastia Tang. Construirea moscheii Canton in China este considerat evenimentul care marcheaza naşterea Islamului în China.

Comerţul

Mulţi musulmani au calatorit in China pentru comerţ, avand un mare impact economic, cultural, religios si nu numai. Musulmanii practic au dominat importul / exportul in China in timpul dinastiei Sung (960-1279).

Un numar foarte mare de musulmani au ramas in China fiind pe deplin integrati în societatea chineză.

Un exemplu interesant de această sinteză a fost procesul prin care noi musulmani si-au schimbat numele lor.

Mulţi musulmani s-au căsătorit cu femei chineze Han şi pur şi simplu au luat numele de la sotie. Altii au luat nume de familie chinezesti precum Mo, Mai, şi Mu, considerat echivalentul numelor Muhammad, Mustafa şi Masoud.

Unii musulmani, care nu au putut găsi un nume similar cu numele chinez, şi-au adoptat caractere chinezesti pentru a exprima numere arabe - Ha pentru Hasan, Hu pentru Hussain şi Sa'I pentru Said şi aşa mai departe.

În plus, in afara de nume, si obiceiurile alimentare si cele de vestimentatie au suferit modificari.
În timp, musulmanii au început să vorbesc dialecte locale pentru a citi în chineză.

Ostilitate
Odata cu aparitia dinastiei Ch'ing (1644-1911) relaţiile dintre musulmani şi chinezi au devenit dificile.

Dinastia Ch'ing era o minoritate în China. De aceea, au aplicat tactica de a pastra in conflict unul cu celalalt pe membrii dinastiei Hans, tibetanie, mongolii si musulmanii.

Dinastia Ch'ing a dus războaie împotriva musulmanilor, musulmanii suferind mai multe pierderi.

Secolul XX

Influenta Dinastiei Ch'inga a scăzut în 1911, şi Republica China a fost stabilită de către Duminica Yat Sen, care imediat a proclamat că ţara a aparţinut în mod egal popoarelor lui Han, Hui (musulmani), Meng (mongol), precum şi Tsang (Tibetan) . Aceasta a condus la unele îmbunătăţiri în relaţiile dintre aceste popoare.

Era comunista
Republica populara chineza a fost infiintata in anul 1949. Odata cu aceasta,au avut loc mari schimbari in societatea chineza care au culminat în revoluţie culturală.

În timpul Revoluţiei Culturale, Guvernul a încercat să se diminueze populatia musulmană din provincia Xinjiang prin plasarea maselor Han Chinese , înlocuirea liderilor musulmani.

În 1978, guvernul chinez a liberalizat politicile sale faţă de Islam si musulmani. Noua legislaţie a dat tuturor minorităţilor libertatea de a folosi propria lor limba, sa îşi dezvolte propria cultură şi educaţie şi sa isi exercite practicile lor religioase.

China astazi

Sub conducerea actuală a Chinei, Islamul trece printr-o modestă renaştere.Există acum multe moschei in China. A existat un avânt în exprimarea islamica şi au aparut multe organizatii cu scopul de a coordona activităţile inter-etnice în rândul musulmanilor.

În cele mai multe provincii din China, musulmanie beneficiaza de o considerabilă libertăte religioasa, cu toate acestea, în rpovincii precum Xinjiang, unele activităţi sunt inca restricţionate.

In China se duce o luptă din ce în ce mai accentuata impotriva membrilor din minoritatea Uighură minoritare, o populatie turica, cu o limbă proprie şi o cultura islamică distincta. Separatistii din Uighar vor sa re-instituie -de statul din Estul Turkistanului din anii 1920.

Chinienezii consideră că acesti separatisti sunt sprijiniti de grupari de fundamentalisti islamici din Afganistan si din alte republici din Asia Centrala.

China se teme de influenţa gruparilor islamiste radicale de gândire în filtrare din

In 2001 un raport desfasurat de către organizaţiile pentru drepturile omului susţinea că în unele părţi din Xinjiang existau inca restricţii :
- de control al moscheilor;
- de control in numirea imamilor;
-moscheile trebuiau să înregistreze numele celor care participau la
Scoala de copii şi studenţi;in cazul freceventarii crescute a moscheii puteau fi expulzaţi;

Musulmanii din China raman impartiti in 10 grupuri etnice. Musulmanilor centrul traditional al Chinei sunt numiti Hui iar vecinii lor Han.

In aprilie 2001, Guvernul a instituit o asociatie islamica chineza, care a fost descrisă ca avand scopul de a "contribui la răspândirea din Coranului in China şi de a se opune extremismului religios".

Conform China Daily, asociatia este condusa de 17 lideri religiosi, care sunt însărcinati cu adopatrea "unei interpretari corecte şi autorizata" a unor chestiuni islamice si de Canon.

Câteva exemple de libertate religioasa acordate musulmanilor din China sunt:

În zonele în care musulmanii sunt o majoritate,creşterea porcilor nu este permisa, din respect pentru musulmani.
Comunităţile musulmane au cimitire separate .
Angajatii musulmani beneficiaza de zile libere in cadrul sărbătorilor religioase.
Chinezii musulmani au permisiunea de a face Hajj la Mecca, şi mai mult de 60000 de musulmani au făcut acest lucru în ultimii ani.
Statisticile sunt greu de găsit, şi a numărului de musulmani din China de azi este undeva între 40 şi 100 de milioane.