Valea de la Yarmouk, cu râul său mare si vegetatia bogata, este un loc necunoscut si uitat. Cu toate acestea aici vedem armata Islamului cum da dovada de atata valoare si eroism, incat si cei care nu cred au fost facuti sa planga de aceasta demonstratie de onestitate a musulmanilor.
Suntem in anul 15 d. H, pe cand in Siria conducea imparatul bizantin Heraclius, care a devenit extrem de frustat la auzul vestilor ca musulmanii au intrat in Siria. Nu reusea sa inteleaga cum o armata inferioara a musulmanilor putea provoca puternicul Imperiu Bizantin. Totusi, unul dintre oamenii din imperiul sau a fost cel care a inteles motivul acestui fapt. El i-a explicat:
"Moralitatea musulmanilor este superioara noua. Ei se roaga noaptea si tin post ziua. Ei nu asupresc pe nimeni. Ei se considera egali celorlalti. Noi bem vin, facem rau, nu ne tinem promisiunile si ii asuprim pe altii. Rezultatul este ca ei sunt hotarati si entuziasti in actiunile lor si noi suntem slabi si delasatori in ceea ce facem."
Cuvintele acestui om, care nici pe departe nu era musulman, a aprins mania in inima lui Heraclius si acesta a hotarat ca armata musulmana nu ii putea scapa. Ii va inghiti precum mareea care vine spre tarm, luand totul, fara a lasa ceva in urma. Impins de aceasta furie, Heraclius l-a trimis pe fratele sau Tadharaq sa conduca o mare armata numarand 240 000 de soldati impotriva a 3000 de musulmani slab echipati. Armata lui Heraclius era si bine antrenata si dotata, dar acestea erau in van fara pasiune, acea pasiune care venea din partea musulmanilor - pasiunea pentru Allah, pasiunea pentru Profet (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) si pasiunea pentru religie. Lumina credintei era aprinsa in inimile musulmanilor. Increderea in Allah si dragostea lor pentru Profet era mai puternica decat dragostea pentru averile lumesti, atat de mult incat toata forta armatei lui Heraclius nu ii facea sa se intristeze.
Totusi, lucrurile nu aratau bine si musulmanii trebuiau sa se pregateasca pentru ce era mai rau. In aceasta perioada Abu Ubaidah (Allah sa fie multumit de el) a condus o consultare (mashwara) cu armata. Pentru fiecare musulman care lupta, in tabara cealalta i se opuneau 8 persoane. S-a hotarat asadar ca intreaga suma platita de crestini si evrei drept jizyah sa le fie data inapoi. Jizyah era o taxa platita de ne-musulmani pentru protectie. Dar aceasta protectie nu mai putea fi garantata.
Aceasta onestitate aratata de musulmani i-a emotionat profund pe locuitorii din Yarmouk, si tristetea a inundat strazile din oras cand acesti oameni au plecat de langa ei. Allah ii iubeste pe cei cinstiti si Profetul a spus: "Aduceti-va aminte, nu exista credinta pentru cel care nu este cinstit; nu exista loc in religie pentru cel caruia nu ii pasa de cuvantul dat sau promisiunea facuta."
Timpul s-a scurs si cele doua armate s-au intalnit. Situatia era incordata si fiecare soldat era in garda. Bizantinii au inceput printr-o incercare de a mitui armata musulmana, oferta care a fost imediat respinsa de Khalid bin Walid (Allah sa fie multumit de el), care le-a oferit bizantinilor sansa de a accepta islamul si de a plati jizyah sau de a lupta. Aroganta bizantinilor a fost cea care i-a facut sa nu vada indrumarea si au ales sa lupte. Totusi, printre ei se afla un om care era dornic sa afle despre o religie atat de impresionanta - care i-a transformat pe niste oameni care inainte isi ingropau fetele de vii in asemenea barbati cu caracter. El era Jurjah bin Budhiyah, un general bizantin. Dupa ce l-a ascultat pe Khalid bin Walid, el a acceptat imediat adevarul si a hotarat sa treaca de partea musulmanilor. El a luptat cu atata indarjire si curaj de partea musulmanilor, incat numai o persoana cu o credinta puternica in adevar il putea egala. In cele din urma el a murit martir.
Bizantinii au fost cei care au facut prima miscare, cu un atac condus de 40 000 de soldati, contracarat imediat de armata musulmana. Lupta incepuse: sabiile se loveau, sagetile zburau prin aer, cutitele sareau in stanga si in dreapta. Musulmanii se rugau la Allah si versetele din sura Al Anfal erau recitate pentru a da forta si curaj armatei musulmane. Chiar si femeile s-au alaturat in lupta, dovedindu-se demne de a deveni martire. Musulamnii au luptat cu atata indarjire incat bizantinii au inceput sa se retraga.Bizantinilor nu li se opuneau niste oameni obisnuiti, aceasta era armata lui Allah, si nici o forta nu-i putea impinge inapoi. La Yarmouk am fost martorii curajului luptatorilor pentru Islam. Khalid bin Waleed, Abu Ubaidah bin Jarrah, Shurabil bin Hasana, Yazid bin Abu Sufyan, Ikrimah bin Abu Jahl, Qa’qa bin Amr, Abu Sufyan, Abud-Darda, Amr bin ‘As, Harith bin Dirar si Jurjah bin Budhiyah (Allah sa fie multumit de ei toti) au fost in primele randuri ale armatei musulmane.
Actele lor de curaj si indemanarea lor sunt mai presus de orice comparatie. Pentru a-i impedica pe soldatii lor sa fuga, bizantinii au trebuit sa isi lege soldatii. Ziua s-a facut noapte si lupta continua. Bizantinii lesinau, epuizati. dar oboseala nu ii atingea pe musulmani. Epuizarea si frustrarea a pus stapanire pe armata bizantina care a continuat sa se retraga pana a ajuns langa munte. Multi soldati au cazut atunci in rau, in timp ce altii au fost ucisi, inclusiv Tadharaq. 3000 de musulmani au devenit martiri in timp ce armata bizantina a pierdut in jur de 100 000 de soldati (cronicile timpului au estimat la aceasta valoare pierderile suferite de bizantini, in timp ce ultimele cercetari estimeaza o cifra de 50 000 de soldati. Ambele surse afirma ca 45% din armata bizantina angajata in aceasta lupta a pierit, la care se adauga ranitii.) Printre cei care au murit martiri, se numara: Jurjah bin Bhudiyah, Ikrimah bin Abu Jahl, Amr bin Ikirimah, Salamah bin Hisham, Amr bin Saeed, Aban bin Saeed, Hisham bin Al-Aas, Habbar bin Sufyan si Tufail bin Amr -Allah sa fie multumit de toti.
Aceasta batalie a fost o vitorie a musulmanilor, o victorie obtinuta de increderea lor in Allah. Allah nu ii paraseste pe cei care cred in El. Cinstea si demnitatea cu care musulmanii i-au tratat pe ceilalti, dorinta lor de a se sacrifica pentru Islam au fost suficient de puternice pentru a rezista uneia dintre cele mai dotata si cunoscute armate ale lumii. Victoria inseamna putere -dar nu puterea banilor sau a armurilor, ci mai degraba puterea pasiunii din suflet.
Suntem in anul 15 d. H, pe cand in Siria conducea imparatul bizantin Heraclius, care a devenit extrem de frustat la auzul vestilor ca musulmanii au intrat in Siria. Nu reusea sa inteleaga cum o armata inferioara a musulmanilor putea provoca puternicul Imperiu Bizantin. Totusi, unul dintre oamenii din imperiul sau a fost cel care a inteles motivul acestui fapt. El i-a explicat:
"Moralitatea musulmanilor este superioara noua. Ei se roaga noaptea si tin post ziua. Ei nu asupresc pe nimeni. Ei se considera egali celorlalti. Noi bem vin, facem rau, nu ne tinem promisiunile si ii asuprim pe altii. Rezultatul este ca ei sunt hotarati si entuziasti in actiunile lor si noi suntem slabi si delasatori in ceea ce facem."
Cuvintele acestui om, care nici pe departe nu era musulman, a aprins mania in inima lui Heraclius si acesta a hotarat ca armata musulmana nu ii putea scapa. Ii va inghiti precum mareea care vine spre tarm, luand totul, fara a lasa ceva in urma. Impins de aceasta furie, Heraclius l-a trimis pe fratele sau Tadharaq sa conduca o mare armata numarand 240 000 de soldati impotriva a 3000 de musulmani slab echipati. Armata lui Heraclius era si bine antrenata si dotata, dar acestea erau in van fara pasiune, acea pasiune care venea din partea musulmanilor - pasiunea pentru Allah, pasiunea pentru Profet (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) si pasiunea pentru religie. Lumina credintei era aprinsa in inimile musulmanilor. Increderea in Allah si dragostea lor pentru Profet era mai puternica decat dragostea pentru averile lumesti, atat de mult incat toata forta armatei lui Heraclius nu ii facea sa se intristeze.
Totusi, lucrurile nu aratau bine si musulmanii trebuiau sa se pregateasca pentru ce era mai rau. In aceasta perioada Abu Ubaidah (Allah sa fie multumit de el) a condus o consultare (mashwara) cu armata. Pentru fiecare musulman care lupta, in tabara cealalta i se opuneau 8 persoane. S-a hotarat asadar ca intreaga suma platita de crestini si evrei drept jizyah sa le fie data inapoi. Jizyah era o taxa platita de ne-musulmani pentru protectie. Dar aceasta protectie nu mai putea fi garantata.
Aceasta onestitate aratata de musulmani i-a emotionat profund pe locuitorii din Yarmouk, si tristetea a inundat strazile din oras cand acesti oameni au plecat de langa ei. Allah ii iubeste pe cei cinstiti si Profetul a spus: "Aduceti-va aminte, nu exista credinta pentru cel care nu este cinstit; nu exista loc in religie pentru cel caruia nu ii pasa de cuvantul dat sau promisiunea facuta."
Timpul s-a scurs si cele doua armate s-au intalnit. Situatia era incordata si fiecare soldat era in garda. Bizantinii au inceput printr-o incercare de a mitui armata musulmana, oferta care a fost imediat respinsa de Khalid bin Walid (Allah sa fie multumit de el), care le-a oferit bizantinilor sansa de a accepta islamul si de a plati jizyah sau de a lupta. Aroganta bizantinilor a fost cea care i-a facut sa nu vada indrumarea si au ales sa lupte. Totusi, printre ei se afla un om care era dornic sa afle despre o religie atat de impresionanta - care i-a transformat pe niste oameni care inainte isi ingropau fetele de vii in asemenea barbati cu caracter. El era Jurjah bin Budhiyah, un general bizantin. Dupa ce l-a ascultat pe Khalid bin Walid, el a acceptat imediat adevarul si a hotarat sa treaca de partea musulmanilor. El a luptat cu atata indarjire si curaj de partea musulmanilor, incat numai o persoana cu o credinta puternica in adevar il putea egala. In cele din urma el a murit martir.
Bizantinii au fost cei care au facut prima miscare, cu un atac condus de 40 000 de soldati, contracarat imediat de armata musulmana. Lupta incepuse: sabiile se loveau, sagetile zburau prin aer, cutitele sareau in stanga si in dreapta. Musulmanii se rugau la Allah si versetele din sura Al Anfal erau recitate pentru a da forta si curaj armatei musulmane. Chiar si femeile s-au alaturat in lupta, dovedindu-se demne de a deveni martire. Musulamnii au luptat cu atata indarjire incat bizantinii au inceput sa se retraga.Bizantinilor nu li se opuneau niste oameni obisnuiti, aceasta era armata lui Allah, si nici o forta nu-i putea impinge inapoi. La Yarmouk am fost martorii curajului luptatorilor pentru Islam. Khalid bin Waleed, Abu Ubaidah bin Jarrah, Shurabil bin Hasana, Yazid bin Abu Sufyan, Ikrimah bin Abu Jahl, Qa’qa bin Amr, Abu Sufyan, Abud-Darda, Amr bin ‘As, Harith bin Dirar si Jurjah bin Budhiyah (Allah sa fie multumit de ei toti) au fost in primele randuri ale armatei musulmane.
Actele lor de curaj si indemanarea lor sunt mai presus de orice comparatie. Pentru a-i impedica pe soldatii lor sa fuga, bizantinii au trebuit sa isi lege soldatii. Ziua s-a facut noapte si lupta continua. Bizantinii lesinau, epuizati. dar oboseala nu ii atingea pe musulmani. Epuizarea si frustrarea a pus stapanire pe armata bizantina care a continuat sa se retraga pana a ajuns langa munte. Multi soldati au cazut atunci in rau, in timp ce altii au fost ucisi, inclusiv Tadharaq. 3000 de musulmani au devenit martiri in timp ce armata bizantina a pierdut in jur de 100 000 de soldati (cronicile timpului au estimat la aceasta valoare pierderile suferite de bizantini, in timp ce ultimele cercetari estimeaza o cifra de 50 000 de soldati. Ambele surse afirma ca 45% din armata bizantina angajata in aceasta lupta a pierit, la care se adauga ranitii.) Printre cei care au murit martiri, se numara: Jurjah bin Bhudiyah, Ikrimah bin Abu Jahl, Amr bin Ikirimah, Salamah bin Hisham, Amr bin Saeed, Aban bin Saeed, Hisham bin Al-Aas, Habbar bin Sufyan si Tufail bin Amr -Allah sa fie multumit de toti.
Aceasta batalie a fost o vitorie a musulmanilor, o victorie obtinuta de increderea lor in Allah. Allah nu ii paraseste pe cei care cred in El. Cinstea si demnitatea cu care musulmanii i-au tratat pe ceilalti, dorinta lor de a se sacrifica pentru Islam au fost suficient de puternice pentru a rezista uneia dintre cele mai dotata si cunoscute armate ale lumii. Victoria inseamna putere -dar nu puterea banilor sau a armurilor, ci mai degraba puterea pasiunii din suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu